X

Atentionarea lui Raed Arafat Privind Noul Val de Infectari

Raed Arafat a vorbit ieri in cadrul briefing-ului organizat dupa sedinta de Guvern despre faptul ca valul 4 va ajunge in Romania intr-o forma, sau alta, insa a oferit si informatii cu privire la ceea ce ar trebui sa stie, sau sa faca, romanii in aceasta perioada.

Raed Arafat a mai spus, printre altele, si faptul ca este important ca noi sa stim ca toate calatoriile pe care le facem, sau pe care le fac altii, in aceasta perioada favorizeaza raspandirea variantei delta a Coronavirus si pot aduce valul 4 mult mai repede in Romania.

“Nu pot să spun acest lucru, pentru că nimeni nu poate să vă spună că putem evita cu totul, adică să nu apară nimic, mai ales că România nu trăieşte într-o bulă de sticlă, deci, suntem cu restul ţărilor, călătorim, ne mişcăm, este mobilitate şi spre România şi dinspre România în alte părţi şi mai ales în perioada de concedii.

Deci, să spunem că vom evita sută la sută și vom rămâne în situaţia actuală, care este acum şi care este foarte favorabilă, nu cred că cineva poate garanta acest lucru. Însă, să putem să avem o situaţie controlabilă mai departe, prin creşterea numărului celor care au imunitate şi care sunt vaccinaţi, asta da, este posibil.”

Disqus Comments Loading...