Valeriu Gheorghita are un anunt foarte ingrijorator inainte ca valul 4 de infectari cu noul Coronavirus sa ajunga in Romania, iar problemele sunt extrem de serioase pentru ca in spatele unui caz activ exista inca alte 5 – 10 cazuri pozitive, sau cel putin erau pana acum.
Valeriu Gheorghita a spus acum vreo saptamana ca in cazul tulpinii delta exista o transmitere de 2/3 ori mai puternica decat in cazul versiunii Alfa, deci e posibil ca in spatele unui caz sa fie 5 – 15 alte cazuri, iar cei cu forme asimptomatice e posibil sa nu faca anticorpi, sau sa fie putini si sa nu ii mai protejeze.
“Acest lucru rezultă din acest studiu. De altfel şi noi estimam că, cel puţin în perioada în care în România exista o transmitere comunitară accelerată, în spatele unui caz pozitiv erau între 5 şi 10 alte cazuri pozitive ca urmare a expunerii altor persoane la acel pacient care era pozitiv.
Însă ce este foarte important de menţionat este că datele din studiile ştiinţifice ne arată totuşi câteva lucruri foarte importante şi anume, în cazul celor care au făcut forme asimptomatice sau forme uşoare de îmbolnăvire, nivelul anticorpilor neutralizanţi, adică acei anticorpi protectori care blochează intrarea virusului în celule este foarte redus sau chiar nedetectabil.”
This post was last modified on iul. 13, 2021, 7:55 PM 19:55