Guvernul Romaniei analizeaza acum posibilitatea de a impune restrictii pentru persoanele nevaccinate si sa ofere premii pentru cei care se vaccineaza, iar deocamdata se pare ca prima parte a “problemei” n-ar urma sa se aplice.
Guvernul Romaniei nu pare sa dea de inteles ca ar urma sa fie impuse restrictii pentru persoanele nevaccinate, chiar daca pentru ele poate exista un pericol mai mare din cauza variantei Delta, insa ramane de vazut ce se va decide.
“Este foarte bine că se încearcă să se vină cu propuneri care să ajute, eu sper că merg în direcția ajutării campaniei de vaccinare. Cu unele dintre ele sunt de acord, cu unele nu sunt de acord. Așteptăm discuții cu specialiști. Am avut o discuție astăzi cu doamna ministru a sănătății referitor la aceste măsuri. Eu cred că vom merge pe principiile pe care am mers și până acum și le vedeți și în aceste hotărâri ale CNSU. Cred că acolo este clar că vrem în continuare să menţinem economia deschisă, să nu creăm aceste probleme.
Dar, în acelaşi timp, dacă există şi specialiştii ne spun că această campanie de vaccinare care salvează vieţi poate să fie ajutată de măsuri de bonificație, care includ, nu ştiu, un premiu şi aşa mai departe, putem să ne uităm şi la aceste măsuri. Aştept să văd concret soluţiile.
Pe partea cealaltă, eu nu aş spune măsuri restrictive, dacă vorbim de personalul medical care trebuie testat dacă nu s-a vaccinat. Cred că este vorba de relaţia cu pacienţii şi acolo lucrurile sunt puţin mai sofisticate. Dar vreau sa văd întâi propunerile în detaliu şi apoi le vom aproba. După ce le aprobăm, le vom prezenta public.”