CERT-RO, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, ii atentioneaza pe romanii din toata tara in legatura cu amenintarile aduse de campaniile de tip phishing care vizeaza OLX si Publi24, ele fiind desfasurate prin WhatsApp si alte platforme de mesagerie.
“AI GRIJĂ UNDE INTRODUCI DATELE DE CARD ONLINE!
Echipa CERT-RO avertiza recent despre apariția tentativelor de #phishing, care în trecut vizau exclusiv clienții unei platforme de tip marketplace (OLX), inclusiv pe Publi24.
Atacul funcționează pe același principiu, un utilizator este contactat pe #WhatsApp referitor la un anunț de vânzare publicat pe Publi24. Interlocutorul este de acord să plătească suma aferentă, dar pentru acest lucru trimite un link de phishing, unde cere datele cardului.
Pentru a primi bani în cont NU TREBUIE SĂ FURNIZĂM DATELE CARDULUI, ci mai degrabă codul IBAN, care duce la identificarea contului!
De câte ori ți-ai alocat un răgaz decent de timp pentru a verifica unde urmează să-ți introduci datele de card online?
O campanie de conștientizare împotriva tentativelor de fraudă din mediul online, desfășurată de CERT-RO, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor.
Ajută la distribuirea acestui clip de conștientizare pentru ca un număr cât mai mare de utilizatori să afle câteva recomandări prețioase prin care pot evita majoritatea tenativelor de fraudă din mediul online!”