Valeriu Gheorghita a emis o avertizare foarte serioasa pentru toata Romania, iar asta pentru ca vorbim si despre o problema care nu prea pare sa aiba solutie in valul, mai exact numarul mic de vaccinari care se inregistreaza in tara noastra in aceasta perioada.
Valeriu Gheorghita spune ca in ciuda faptului ca este perioada concediilor, romanii trebuie sa fie atenti si sa se protejeze, atat prin vaccinare, cat si prin respectarea masurilor de preventie pentru ca valul 4 va aduce un numar mare de infectari daca il ignoram.
“Este perioada concediilor, este foarte bine, cu toții avem nevoie să ne încărcăm bateriile, să ne relaxăm cu familia, cu prietenii după o perioadă lungă de restricții, însă trebuie să avem grijă să fim mult mai precauți, tocmai pentru a evita o creștere accelerată a cazurilor în perioada următoare. Neschimbând nimic din acest punct de vedere, adică neavând o conduită preventivă, necrescând ritmul semnificativ al campaniei de vaccinare, nu avem motive să credem că nu vom înregistra o creștere importantă a numărului de cazuri în perioada următoare.
Practic, să nu faci nimic, te aștepți ca lucrurile să meargă cumva într-o o evoluție anticipată și, din acest punct de vedere, scenariile specialiștilor ne arată o creștere importantă în perioada lunii septembrie.”
This post was last modified on aug. 16, 2021, 9:40 PM 21:40