X

Coronavirus Romania: Numarul Nou de Cazuri din 23 August 2021

Un numar nou de cazuri de infectare cu Coronavirus a fost publicat astazi de catre autoritatile din Romania, iar dupa cum puteti vedea, vorbim iar despre o crestere in comparatie cu aceeasi zi a saptamanii trecute, iar asta pentru ca trend-ul in sine este unul crescator.

Situatia din spitale incepe sa devina tot mai complicata, iar asta pentru ca se raporteaza tot mai multe cazuri noi in ultima perioada, astfel ca tot mai multi romani sunt internati la sectiile de normale din unitatile medicale, inclusiv ‘a terapie intensiva, iar situatia se va inrautati.

Campania de vaccinare merge in fix acelasi ritm ca si pana acum cateva saptamani, astfel ca autoritatile incearca sa impulsioneze o crestere in aceasta perioada, dar ea este grea de obtinut, asa ca ramane de vazut ce anume se va intampla.

Până astăzi, 23 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.091.340 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.052.055 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 415 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Până astăzi, 34.425 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 22.08.2021 (10:00) – 23.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 13 decese (5 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Argeș, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Constanța, Mureș, Neamț, Sibiu și Timiș.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 la categoria peste 80 de ani.

12 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.378. Dintre acestea, 193 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.980.921 de teste RT-PCR și 2.224.659 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.339 de teste RT-PCR (1.887 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.452 la cerere) și 10.779 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 3.919 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.420 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.730 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 74 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 538 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 22 august, 433 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 147.600 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.573 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franța, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 2 în Croația și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda și Polonia.“

This post was last modified on aug. 23, 2021, 1:28 PM 13:28

Disqus Comments Loading...