Guvernul Romaniei prezinta mai jos prin CNCAV un avertisment pentru romanii care inca nu s-au vaccinat si sunt expusi in fata celui de-al patrulea val de infectari cu SARS-CoV-2 si le aduce in atentie faptul ca protejarea lor implica si protejarea celorlalti.
“Care este numărul acceptabil de decese cauzate de COVID-19 pentru dumneavoastră?
Până în momentul de față, numărul de persoane decedate din cauza infecției cu SARS-CoV-2 este de 34.471, ceea ce înseamnă 3.15% din numărul total de persoane infectate cu test pozitiv.
Pare un procent mic, poate acceptabil. Dar privim cifre sau oameni?
Oamenii nu sunt simple cifre, sunt oameni! Sunt cunoștințe, colegi, prieteni dragi nouă sau chiar familiile noastre.
Nimeni nu trebuie să-și piardă viața din cauza unei boli pe care o putem preveni, din cauza unui virus pe care îl putem ține sub control!
34.471 de persoane decedate înseamnă dispariția unui întreg oraș sau municipiu ca Mioveni, Argeș (34.143 locuitori) sau Sighișoara, Mureș (33.297 locuitori) sau Caracal, Olt (33.715).
Doar împreună putem să-i protejăm pe cei dragi nouă, pe cei vulnerabili sau pe cei pe care nu îi cunoaștem, dar pe care avem datoria morală să-i respectăm.
Vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer BioNTech este deja autorizat definitiv în SUA. Urmează să fie autorizat și în Uniunea Europeană. Este o chestiune de timp.
Până în momentul de față au fost administrate peste 5 Miliarde de doze de vaccin împotriva COVID-19 și încă se administrează.
Vaccinul împotriva COVID-19 este printre cele mai testate și verificate vaccinuri.
Vă rugăm: informați-vă DOAR din SURSE OFICIALE!
De asemenea, vă rugăm să respectați regulile de circulație. Nimeni nu trebuie să-și piardă viața dintr-o greșeală.”