Guvernul Romaniei, prin ministrul Educatiei, transmite faptul ca masca de protectie este necesara in scolile din Romania pentru ca elevii sa fie protejati impotriva infectarii, mesajul fiind transmis in repetate randuri de-a lungul timpului, asa ca nimeni n-ar trebui sa fie surprins de el.
Guvernul Romaniei a adoptat chiar saptamana trecuta o serie de reguli care se vor aplica in scoli pentru prevenirea raspandirii Coroanvirus, iar conform acestora, separat de masca trebuie mentinuta distantarea intre elevi, dar vor exista si alte reguli deasemenea.
“Masca de protecţie – absolut necesară în interior. Masca este cea mai importantă măsură de protecţie. Vaccinarea fiind singurul act care poate pune capăt acestei crize, restul măsurilor – mască de protecţie, distanţare, aerisire, reguli de igienă – ne ajută să ţinem sub control pandemia până când vom reuşi să-i punem punct.
Vom reuşi doar atunci când vom convinge că vaccinarea este singurul act medical care poate pune capăt acestei crize sanitare. Ca ministru al Educaţiei voi face tot posibilul ca şcolile să rămână cât mai mult timp deschise cu prezenţă fizică şi să asigurăm cele mai bune condiţii şi din perspectivă educaţională dar şi din perspectiva protecţiei sanitare. a declarat Sorin Cimpeanu.”
This post was last modified on sept. 6, 2021, 8:26 PM 20:26