X

ANPC: Atentionare privind Produsele pentru Copii Vandute in Romania

ANPC a emis mai jos o atentionare cu o gama larga de recomandari pentru parintii care sunt interesati sa le cumpere copiilor produse pe care sa le foloseasca in casa, sau afara, fie ca e vorba despre jucarii, sau alte tipuri de produse care sunt utilizate de copii, sau impreuna cu ei.

“COMUNICAT DE PRESĂ – Activități coordonate privind siguranța produselor în Uniunea Europeană (CASP)/ Rezultate CASP 2020
Proiectul CASP 2020 a început în ianuarie 2020 și s-a desfășurat până la jumătatea anului curent si a inclus șapte activități specifice produselor (ASP) selectate de statele membre (MSA).
Activitățile specifice produselor selectate au fost:
1. Nitrozaminele din jucării;
2. Echipamentele de joacă în aer liber pentru acasă;
3. Coșulețe pentru bebeluși, pătuțuri co-sleeper, saci de dormit;
4. Cabluri;
5. Aparate de încălzire de dimensiuni mici pentru bucătărie;
6. Metale periculoase prezente în bijuterii (CASP Online);
7. Scaune de mașină pentru copii.
Odată cu dezvoltarea comerțului electronic, multe state member (MSA) și-au exprimat interesul și în legătură cu provocările privind siguranța produselor și supravegherea pieței online. Prin urmare, subproiectul CASP Online 2020 a inclus activități coordonate care au abordat aceste aspecte, mai precis:
• metale periculoase prezente în bijuterii (ASP);
• supravegherea pieței online;
• campanie de informare pentru operatorii economici/consumatori.
Pentru fiecare dintre cele șapte categorii de produse a fost emis un set de recomandări pentru consumatori, ce trebuie să aibă în vedere când achiziționează produsul și ce pot face pentru a reduce riscurile.
Recomandări referitoare la produse:
1. Jucării pentru copii
La ce să fiți atenți?
• Citiți întotdeauna etichetarea și avertismentele. Adesea se oferă îndrumări cu privire la vârsta la care copiii se pot juca în siguranță cu o jucărie.
• Cauciucul natural poate provoca reacții alergice severe, așa că aveți grijă la avertismentele legate de latex.
• Când cumpărați online, asigurați-vă că toate informațiile corecte sunt disponibile, astfel încât să le puteți examina înainte de a cumpăra.
Ce puteți face pentru a reduce riscurile?
• Supravegheați copiii în orice moment! Un adult ar trebui să fie prezent ori de câte ori copiii se joacă.
• Folosiți pompe de aer pentru a umfla baloanele. Nu dați un exemplu prost punând baloane în gură.
• Aruncați ambalajul cu atenție. Nu lăsați bucăți de plastic în jur.
• Citiți avertismentele înainte de a oferi copiilor acces la jucării și păstrați toate etichetele pentru referință.
2.Echipament de joacă în aer liber
La ce să fiți atenți?
• Verificați dacă sunt menite pentru utilizare la interior sau la exterior. Asigurați-vă că acestea sunt exclusiv pentru uz casnic.
• Alegeți jucării care se potrivesc abilităților și nivelului de competențe al copilului.
• Cumpărați doar echipament care poartă marcajul CE (pe jucărie sau pe ambalaj) – acesta demonstrează că a trecut de testele de siguranță ale UE.
Ce puteți face pentru a reduce riscurile?
• Citiți cu atenție toate avertismentele și urmați instrucțiunile privind utilizarea și asamblarea acestor produse.
• Asigurați-vă că copiii care folosesc echipamentul au greutatea și înălțimea adecvate. Jucăriile care nu sunt destinate grupei specifice de vârstă a copilului pot vătăma copilul.
• Întotdeauna raportați orice problemă privind siguranța producătorului sau distribuitorului jucăriei. Această informație este foarte utilă pentru toată lumea.
3. Coșulețe pentru bebeluși, pătuțuri, saci de dormit
La ce să fiți atenți?
• Acordați o atenție deosebită avertismentelor, marcajelor și instrucțiunilor.
• Verificați standardele aplicabile acestor produse și efectuați propriile verificări de siguranță. De exemplu, șnururile nu trebuie să depășească 220 mm. Folosiți ruleta!
• Încercați să cumpărați de la magazine specializate, dacă este posibil. Personalul acestora va fi mai bine pregătit pentru a vă ajuta.
Ce puteți face pentru a reduce riscurile?
• Urmați îndeaproape campaniile de rechemare. Dacă dețineți un produs care este retras, încetați să îl utilizați și urmați instrucțiunile de notificare pentru retragere.
• Acordați atenție ambalajelor din plastic și păstrați-le departe de copii.
• Citiți cu atenție și urmați instrucțiunile de asamblare pentru pătuțul care se atașează de pat și asigurați-vă că este fixat corect. Dacă un copil este lăsat nesupravegheat, verificați că partea laterală este ridicată și roțile sunt blocate.
• Supravegheați întotdeauna copiii când sunt în coșuleț și evitați să puneți coșulețul pe pat.
4. Cabluri
La ce să fiți atenți?
• Asigurați-vă că produsul este însoțit de informații privind siguranța – acestea trebuie să fie întotdeauna afișate clar.
• Întotdeauna verificați ambalajul și marcajele unui cablu. Asigurați-vă că acesta este conceput pentru scopurile în care intenționați să îl folosiți. Îl veți folosi la exterior sau la interior? Asigurați-vă că achiziționați un cablu de tip corect.
• Verificați cu atenție produsul în sine. Cumpărați doar dacă pare să fie fabricat bine. Dacă exteriorul este într-o condiție bună, este probabil ca acest lucru să fie valabil și pentru interior.
• Produsul este însoțit de informații detaliate privind producătorul? Detaliile privind proveniența unui produs sunt mereu reconfortante.
• Încercați să cumpărați din magazine specializate, dacă este posibil. Personalul acestora va fi mai bine pregătit pentru a vă ajuta.
Ce puteți face pentru a reduce riscurile?
• Asigurați-vă că produsul este compatibil cu sursa de curent electric la care este conectat. Supraîncălzirea poate provoca topirea plasticelor din jur, astfel fiind posibilă expunerea părților sub tensiune.
• Aceste produse nu sunt jucării. Asigurați-vă că nu sunt la îndemâna copiilor.
• Întotdeauna urmați instrucțiunile. Este important ca aceste produse să fie folosite corect.
5. Aparate de încălzire de dimensiuni mici pentru bucătărie
La ce să fiți atenți?
• Verificați dacă ambalajul prezintă marcaje de siguranță și semne de avertizare și acordați atenție sporită acestora. Informațiile privind siguranța trebuie afișate clar pe produs.
• Dacă un produs pare deteriorat la exterior, este probabil ca acesta să fie deteriorat și la interior. Nu vă puteți proteja de defectele ascunse.
• Verificați dacă produsul include informații privind producătorul; este important să aveți datele acestuia de contact în cazul în care întâmpinați o problemă.
• Încercați să cumpărați din magazine specializate, dacă este posibil. Personalul acestora va fi mai bine pregătit pentru a vă ajuta.
Ce puteți face pentru a reduce riscurile?
• Urmați instrucțiunile! Întotdeauna asigurați-vă că le înțelegeți, le urmați îndeaproape și folosiți aparatele doar pentru scopul pentru care au fost destinate.
• Puneți aparatul într-un loc care nu este la îndemâna copiilor mici și departe de materiale inflamabile, precum perdelele.
• De asemenea, fiți conștient de riscurile care le prezintă pentru copii mai mari – ei adoră să ajute în bucătărie, dar aceste aparate pot să devină fierbinți!
6. Metale periculoase în bijuterii
La ce să fiți atenți?
• Unul din fiecare trei produse testate în cadrul acestei activități a conținut sau a eliberat cantități excesive de metale periculoase, așadar fiți deosebit de atenți când achiziționați bijuterii.
• Potrivit Articolului 33 din Regulamentul REACH [(CE) 1907/2006], întrebările adresate de consumatori privind prezența unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită într-o bijuterie trebuie să primească un răspuns în termen de 45 de zile. Exercitați-vă dreptul de a cunoaște și verificați de două ori ce cumpărați.
Ce puteți face pentru a reduce riscurile?
• Supravegheați copiii. Plumbul este dulce la gust, iar acest lucru îi poate determina pe cei mici să pună bijuteria în gură. Dacă un copil înghite o bijuterie, solicitați imediat asistență medicală.
• Încetați purtarea bijuteriilor dacă vă cauzează o reacție alergică. Dacă aveți simptome de alergie, încetați imediat să mai purtați bijuteria și solicitați asistență medicală.
• Nu purtați bijuterii în timp ce dormiți. Bijuteriile care eliberează nichel excesiv și intră în contact prelungit cu pielea pot crește riscurile pentru sănătatea consumatorilor. Bijuteriile mai mici pot fi înghițite accidental în timp ce dormiți.
7. Scaune auto
La ce să fiți atenți?
• Întotdeauna verificați ambalajul și marcajele. Asigurați-vă că înțelegeți instrucțiunile și marcajele produsului, iar informațiile privind siguranța sunt afișate clar.
• Familiarizați-vă cu reglementările relevante privind siguranța. Scaunele de tipul R129 trebuie să îndeplinească cerințe mai stricte decât scaunele de tipul R44. Acest lucru poate fi important de considerat atunci când faceți o achiziție.
• Încercați să cumpărați din magazine specializate, dacă este posibil. Personalul acestora va fi mai bine pregătit pentru a vă ajuta.
Ce puteți face pentru a reduce riscurile?
• Întotdeauna urmați instrucțiunile. Este deosebit de important ca părinții sau îngrijitorii să acorde atenție sporită instrucțiunilor de fixare și să le respecte întocmai. Dacă instrucțiunile nu sunt clare, este recomandat să contactați producătorul, importatorul sau magazinul specializat de unde ați achiziționat produsul pentru a vă asigura că scaunul este instalat adecvat și copilul este fixat corect în scaun.
• Asigurați-vă că scaunul are dimensiunea corectă pentru copil, cât și pentru vehiculul în care va fi instalat.
• Transportați copilul cu spatele la direcția de mers pentru cât mai mult timp posibil, până când atinge greutatea sau înălțimea maximă permisă de instrucțiuni. Deplasarea în această poziție poate fi mai sigură pentru copiii mici deoarece scaunul absoarbe mai multă energie la impact și protejează capul, gâtul și coloana vertebrală.”

This post was last modified on sept. 7, 2021, 10:56 AM 10:56

Disqus Comments Loading...