Guvernul Romaniei a anuntat astazi prin intermediul premierului Florin Citu faptul ca restaurantele vor ramane deschise in tara noastra indiferent cat de mare este rata de incidenta, insa numai in conditiile in care personalul este vaccinat in totalitate, iar numai cei vaccinati pot merge in ele.
Guvernul Romaniei urmeaza sa adopte o hotarare de guvern dupa ce prin CNSU va fi luata decizia ca aceasta modificare legislativa sa fie facuta, astfel ca ramane sa vedem in ce masura aceste schimbari vor fi facute mai devreme decat se astepta multa lume, sau vom avea de asteptat cateva saptamani dupa ele.
“Deja am cerut domnului Arafat să modifice hotărârea CNSU, astăzi s-ar putea să avem un CNSU, prin care să permitem activităților economice de acest gen, în special în HoReCa, să rămână deschise dacă sunt vaccinați cei din personal și pentru persoanele vaccinate.
Indiferent de rata incidenței. Dacă e pentru persoane vaccinate, atunci persoanele vaccinate pot să meargă la restaurant dacă și cei de acolo sunt vaccinați. Vedeți, nu trebuie să îi penalizăm pe cei care sunt vaccinați și acesta este un principiu de la care nu vreau să mă dau la o parte.”
This post was last modified on sept. 29, 2021, 11:45 PM 23:45