Valeriu Gheorghita transmite o atentionare extrem de serioasa pentru milioane de romani din toata tara in plin val 4 de infectari, iar asta deoarece in momentul de fata nu exista estimari bune cu privire la momentul in care ar trebui sa se opreasca actualul val de cazuri noi in Romania.
Valeriu Gheorghita ar putea genera in continuare foarte multe infectari zilnice in Romania, iar aici vorbim chiar si despre trecerea de pragul de 20.000 de cazuri noi zilnice, unele estimari spunand si ca peste 30.000 de noi cazuri zilnice ar putea fi anuntate pana la final de octombrie, deci vestile sunt foarte proaste.
“Dinamica numărului de cazuri este greu de estimat în această perioadă, pentru că depinde foarte mult de măsura în care reușim să respectăm măsurile care au ca obiectiv limitarea răspândirii infecției și măsura în care vom reuși să ne vaccinăm într-un număr mai mare.
Din ceea ce am observat în datele raportate zilnic, nu este exclusă posibilitatea să ne apropiem deja de un platou, însă chiar și în felul acesta un platou la peste 15.000 de cazuri este mult prea mare, pentru că, evident, numărul de cazuri grave va fi atât de crescut încât, evident, va depăși capacitatea sistemului medical.
Deci, în momentul de față trebuie să reducem numărul de cazuri noi, prin măsurile deja cunoscute și prin vaccinare, să reducem numărul de cazuri grave și acest lucru se poate face, pe de o parte, prin vaccinare, pe de altă parte, printr-o monitorizare corectă a pacienților care se află acasă să nu întârzie prezentarea la medic și să ţină legătura cu medicii de familie, tocmai pentru că în felul acesta putem să identificăm din timp acele semne de alarmă, semne de gravitate, care trebuie să ne ducă la spital, și, de asemenea, în felul acesta cred că putem să avem un control mai bun al presiunii pe spitale.
Sigur că, din ce am văzut, se fac eforturi pentru creșterea capacității de preluare a pacienților, dar, repet, lupta, foarte important, se duce în prespital, acolo unde putem să controlăm numărul de cazuri noi.”