X

Posta Romana: Explicatii despre TVA si Modificarile Vamale

Posta Romana vorbeste mai jos despre TV si modificarile vamale in ceea ce priveste coletele care trebuie sa ajunga in tara, dar si ceea ce inseamna trimiterile IOSS, sau cum sunt ele prelucrate de catre oficiile postale din toata tara.

“Q&A: Despre TVA și Modificări Vamale

Ce înseamnă trimiteri IOSS și cum sunt ele prelucrate?

Trimiterile poștale sosite la import, în regim IOSS, sunt acele trimiteri pentru care TVA a fost achitat la sursă, în momentul achiziționării produsului.

Aceste trimiteri beneficiază de scutire de TVA, întrucât vânzătorul este responsabil de colectarea TVA de la consumatorii din UE.

Conform procedurilor vamale, acestea trebuie declarate la vamă, în vederea punerii în libera circulație în sistemul informatic vamal, respectiv pe baza declarației vamale electronice cu set redus de date (DVSRD sau H7).

Numărul IOSS trebuie menționat în declarația vamală și verificat automat în sistemul informatic. În situația în care numărul IOSS este valid, se consideră că TVA a fost plătită la momentul efectuării comenzii, iar la data punerii în liberă circulație se aplică scutirea de TVA. În cazul în care numărul IOSS nu este valid sau nu este furnizat, scutirea de TVA nu poate fi acordată și, în consecință, TVA va fi percepută la import.

Trimiterile poștale sosite la import în regim IOSS sunt identificate de Poșta Română exclusiv după nr. IOSS prezent în mesajele standard electronice (ITMATT), la câmpul “Sender – Id reference”.

În absența informației electronice referitoare la nr. IOSS transmisă de operatorul de origine, trimiterile respective sunt procesate ca trimiteri purtătoare de TVA.

Acesta este modul de lucru agreat la nivel internațional între operatorii poștali desemnați, ținând cont de necesitatea asigurării securității informațiilor legate de IOSS și prevenirea tentativelor de fraudă.
Mesajele standard, electronice, prevăzute în legislația internațională sunt singurul canal securizat pentru transmiterea între operatorii poștali a informațiilor referitoare la tranzacțiile efectuate în regim IOSS de către vânzătorii online, respectiv comunicarea numărului IOSS (strict confidențial).

Orice altă modalitate de comunicare a acestui număr IOSS (ex. e-mail, pe buletinul de expediție (pe trimitere) cu scopuri vamale, nu este recunoscută din punct de vedere poștal la nivel internațional, nerespectând condițiile de confidențialitate a datelor și neputând fi integrată în mod legal, în fluxul operațional poștal.

În cazul în care vi s-a solicitat de către Poșta Română să plătiți TVA la import, iar dvs. așteptați o trimitere poștală fără TVA (tip IOSS), care nu a ajuns la subunitatea vamală cu asistența vamală, în vederea efectuării formalităților vamale la import, vă rugăm să contactați vânzătorul online pentru clarificări.

Posibile cauze:

Vânzătorul online sau operatorul poștal de origine nu a inclus TVA în prețul de vânzare;

Vânzătorul online sau operatorul de origine nu a transmis către Poșta

Română numărul IOSS în mesajele standard, electronice, tip ITMATT, respectiv nu a declarat tranzacția în regim IOSS.

În aceste situații vă puteți adresa vânzătorului online pentru recuperarea TVA.

Documentele solicitate pentru rambursare sunt următoarele:

Copie a facturii eliberată de Poșta Română, pentru sumele achitate la ridicarea trimiterii (cu nr. de tracking și cuantumul TVA achitat);

Copie a AWB-lui de trimitere.

Pentru orice informație sau clarificări privind serviciile noastre, vă rugăm să ne contactați într-un mesaj privat!”

This post was last modified on oct. 20, 2021, 11:08 AM 11:08

Disqus Comments Loading...