X

Coronavirus: Testele de Anticorpi si Decizia privind Vaccinarea

Intelegerea rolului testelor de anticorpi este importanta cand vine vorba despre vaccinare, iar autoritatile din Romania vorbesc mai jos despre motivele in baza carora vaccinarea ar trebui facuta oricum indiferent de rezultatele testelor de anticorpi.

“<Covid-19 – anticorpi și vaccinuri.

Titrul anticorpilor nu este relevant pentru protecție și nu influențează decizia de vaccinare.

1. Atunci când te imunizezi (natural sau prin vaccin), limfocitele B (celule ale sistemului de apărare) produc anticorpii. Anticorpii stau o vreme în concentrație mai mare, apoi concentrația lor se reduce.

2. Nu stim cât de strânsă este legătura dintre concentrația (titrul) anticorpilor și protecție. Și nu înseamnă că dacă acum avem anticorpi puțini nu vom fi protejați. Asta pentru că ne-au rămas limfocitele B cu memorie.

3. La reîntâlnirea cu vrăjmașul, limfocitele B cu memorie își amintesc de el și abia atunci se apucă să producă anticorpii necesari neutralizării. Este un fenomen normal și avantajos biologic. Dacă am avea în sânge toți anticorpii pentru toate virusurile și pentru toți microbii pe care i-am întâlnit de când ne-am născut, atunci sângele ar avea o vâscozitate prea mare și n-ar mai putea curge prin vase. În plus, e mai economic pentru organism să producă ceva atunci când este nevoie de acel ceva și nu să facă stocuri pe termen indefinit fără a fi clară utilitatea lor.

Ieri, la minunata conferință organizată de Adriana Hristea, am avut ocazia să-l ascult pe prof David Greenberg din Israel.

L-am întrebat dacă în Israel se recomandă dozarea anticorpilor și, în caz afirmativ, în ce scop. Mi-a răspuns că nu se recomandă, nimeni nu determină concentrațiile anticorpilor pentru a decide dacă vaccinarea e oportună sau nu. Se face doar în scop de cercetare pentru a vedea dacă un nevaccinat a trecut sau nu prin boală.

Așadar, nu vă mai dozați anticorpii. Vaccinați-vă!”

This post was last modified on nov. 1, 2021, 1:45 PM 13:45

Disqus Comments Loading...