Valeriu Gheorghita transmite doua mesaje foarte importante pentru romanii din toata tara inainte de finalul valului 4 de infectari generate de catre Coronavirus, primul vizand siguranta Europei in lipsa vaccinarii uniforme in UE, al doilea vizand implinirea unui an de activitate ca presedinte al CNCAV.
Valeriu Gheorghita a supravegheat campania de vaccinare din Romania in ultimul an de zile, iar in ciuda neajunsurilor, totusi au fost vaccinate cu schema completa peste 7 milioane de persoane pana in momentul de fata, iar campania continua pana cand numarul de cazuri va putea deveni unul controlabil.
“Populația Europei nu poate fi în siguranță până când populațiile țărilor membre UE nu sunt în siguranță. Măsurile luate nu sunt populare. Vaccinarea, din păcate, nu este o măsură populară. Toate acestea sunt în beneficiul sănătății publice. Cea mai importantă măsură este vaccinarea împotriva COVID-19.
Azi se împlinește un an de la desemnarea mea în calitate de Președinte al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19! Am fost onorat și pe deplin conștient de responsabilitatea care mi-a fost încredințată!
În tot acest timp am fost dedicat acestui demers, m-am implicat cu toată priceperea mea în organizarea campaniei de vaccinare care a debutat fix la 5 săptămâni de la numirea mea, adică pe 27 decembrie 2020! Am avut câteva repere importante în toată activitatea de până acum: transparență, onestitate, decizii bazate de date științifice, echilibru, deschidere spre dialog și comunicare cu toți cei implicați în implementarea strategiei de vaccinare, empatie și înțelegere față de ezitările și preocupările oamenilor.
Acum, după atâta timp, m-am întrebat cu onestitate, dacă aș putea da timpul înapoi, oare aș mai accepta această responsabilitate enormă? Răspunsul a fost fără ezitare DA, deși nu este deloc ușor…ba dimpotrivă!
Dar mi-au venit în minte două citate geniale care m-au inspirat în cazul acesta, și anume:
- “Există un singur mod de a evita critica: fă nimic, spune nimic și fii un nimic” – Aristotel;
- “Când obosești, învață să te odihnești, nu să renunți” – Banksy;
Le mulțumesc celor dragi din familie care încă mă mai sprijină (😁), le mulțumesc colegilor mei din CNCAV alături de care am depășit toate provocările din acest an, și nu în ultimul rând, îi mulțumesc domnului președinte Klaus Iohannis pentru încrederea și suținerea acordate în coordonarea campaniei de vaccinare.”
This post was last modified on nov. 21, 2021, 4:07 PM 16:07