Raed Arafat a transmis o atentionare foarte importanta pentru organizatorii de evenimente, sau operatorii economici care trebuie sa verifice daca romanii care le intra in locatii au certificat COVID, iar asta pentru ca el spune ca autoritatile de control se uita cu atentie la ceea ce se intampla.
Raed Arafat spune deasemenea ca folosirea certificatului COVID pentru activitatile care se desfasoara in Romania trebuie sa fie reglementata de catre autoritati in Parlament, nu prin hotarari ale CNSU, iar acest lucru ar trebui sa se intample pana la finalul anului 2021.
“Aici ce pot să adaug este că în final trebuie să înțelegem fiecare care sunt soluțiile și de ce trebuie să le aplicăm, iar dacă, cu bună știință, vrei să încalci regulile și să încalci parteneriatul, și știi foarte bine că autoritățile de control sunt limitate, în sensul în care nu prea te afectează când vin să dea o amendă sau să ia o măsură, continui să o faci.
A fost o tentativă în ultimele luni de a introduce unele măsuri mai stricte, să zicem, care să-i oprească pe cei care sunt tentați să nu respecte regulile, să le respecte în final, să-i oprească de a nu le respecta, dar asta trebuie să fie doar la nivel de Parlament.
Astfel de modificare legislativă nu poate fi realizată, nici la nivel de hotărâre CNSU, nici la nivel de hotărâre de Guvern. Urmează să se discute, din ce am înțeles, și să se stabilească ce măsuri s-ar propune și să se meargă la nivelul Parlamentului, pentru a găsi soluția optimă și să fie modificată, cel mai probabil Legea 55 în acest sens.”