Raed Arafat, secretarul de stat care corodoneaza DSU, a afirmat ca efectul negativ al petrecerilor care vor avea loc de Craciun si Anul Nou se vor vedea la una/doua saptamani din momentul in care vor avea loc, ceva ce din pacate nu auzim tocmai pentru prima oara.
Raed Arafat spune ca, din pacate, trebuie sa ne asteptam ca in ianuarie sa vedem unele fecte ale petrecerilor de final de an, iar asta pentru ca nu toata lumea va respecta regulile de preventie impotriva infectarii generate de catre Coronavirus.
“Deci, în primul rând, cei care vin până la 31 decembrie, mai sunt încă 15 zile, deci clar că va fi sub incidența restricțiilor, adică va intra în carantină. Nu există oameni să vină din zonele care sunt cu risc și care să nu intre în carantină sau să nu se ceară testarea și totul când intră, deci aceasta faza deja este rezolvată prin hotărârea CNSU care s-a luat.
În al doilea rând, orice impact al unei aglomerații, al unei interacțiuni, mobilități mai mari, am învățat foarte bine, cam la o săptămână – două, începem să vedem efectele acestuia. Aceasta este situația. Acum, depinde cât de mare va fi impactul, depinde, bineînțeles, în același timp, de cât de mult vom respecta regulile. Clar că nu toată lumea va respecta regulile, dar noi sperăm, totuși, ca majoritatea să respecte recomandările și regulile care sunt.”
This post was last modified on dec. 14, 2021, 7:34 AM 07:34