X

DNSC: Atentionare Privind o Campanie de Phishing cu Imaginea DACIA

DNSC le transmite romanilor astazi o avertizare foarte importanta care vizeaza felul in care imaginea DACIA este folosita in momentul de fata in cadrul unor atacuri de tip phishing al caror singura menire este de a extrage de la oameni cat mai multe date personale exista.

DNSC a emis in ultimele luni foarte multe avertizari de acest gen cu privire la multe atacuri de tip phishing care au fost in desfasurare in Romania, si care din pacate nu au sanse sa dispara prea curand pentru ca inca exista multi oameni care pot fi pacaliti si pot avea datele furate.

“În perioada promoțiilor de iarnă, atacatorii continuă tentativele de fraudă care se folosesc de imaginea unor branduri cu reputație, precum maganzine online, hypermarket-uri sau bănci comerciale pentru a masca destinatarul real al mesajului. Astăzi vă prezentăm o  nouă mostră de astfel de mesaj electronic trimis de atacatori, care se folosește de elemente corespondente identității vizuale a Dacia.

Atacatorii trimit mesaje cu oferte promoționale false, către un număr cât mai mare de utilizatori, păcălindu-i să acceseze un link sub pretextul posibilității de a câștiga un autoturism Dacia Sandero. Mesajele primite conțin link-uri către site-uri frauduloase, care copiază imaginea de brand a Dacia, pentru a convinge potențiala victimă că este vorba despre un concurs real.

Evitați accesarea link-urilor provenite din surse necunoscute sau din mesaje pe care le considerați suspecte, chiar dacă vin de la prieteni, rude, colegi etc. Verificați cu aceștia transmiterea lor, pe un alt canal de comunicare.

Verificați mereu denumirea site-ului și existența unui certificat de securitate valid (https), înainte de a furniza orice fel de date în acest spațiu. În acest caz, este evident că utilizatorul nu vizita site-ul oficial.

Nu furnizați date personale, financiare sau de autentificare la cerere, după ce ați accesat astfel de link-uri. Este vorba despre o tentativă de fraudă. 

Dacă ați căzut victimă unei astfel de tentative frauduloase și ați oferit date bancare, este important să anunțați cât mai repede banca despre problemă, pentru a bloca instrumentele de plată compromise și a încerca stoparea eventualelor tranzacții ilicite.

În perioada sărbătorilor de iarnă, fiți atenți la notificările referitoare la sumele extrase din contul dvs. și nu validați tranzacții pe care nu le recunoașteți!”

This post was last modified on dec. 21, 2021, 11:35 PM 23:35

Disqus Comments Loading...