Ministrul Educatiei a explicat in mod oficial o serie de schimbari foarte importante care vor fi impuse pentru scolile din Romania si milioanele de elevi din toata tara, ele fiind gandite pentru a ajuta copiii sa promoveze evaluarea nationala si sa faca mai usor tranzitia catre liceu.
Ministrul Educatiei vorbeste despre acest obiectiv ca unul care ajuta la reducerea gradului de abandon scolar in randul copiilor din Romania, o problema pe care autoritatile vor sa o rezolve cu masuri gandite pentru binele general al copiilor din toata tara.
“Un alt obiectiv, care sprijină obiectivul principal, este acela al promovării la examenul de evaluare națională și al tranziției de la gimnaziu către liceu. Toate aceste școli, 3.235 de școli care sunt eligibile, sunt școli pe nivel primar și nivel gimnazial. De partea de învățământ liceal se ocupă programul ROSE – Romania Secondary Education.
Deci, este un program care, dacă va fi aplicat așa cum ne dorim, va fi poate, pentru prima oară când vom resimți efecte majore care se vor traduce în reducerea ratei de abandon școlar în aceste școli care vor beneficia de finanțare.
Peste granturile de maximum 200.000 de euro, este vorba și de formarea a 45.000 de cadre didactice din perspectiva abandonului școlar, pentru a fi sensibilizați colegii noștri profesori, la elementele care generează abandonul școlar. Sunt, așa cum vă spuneam, acțiuni integrate și ne punem mari speranțe că acest program își va atinge obiectivele.
Precizez că este vorba de școli cu număr redus de elevi, precizez că este vorba de școli din mediul rural, acolo unde, vizavi de datele pe care vi le-am prezentat, 15% media națională, dar în mediul rural, rata de abandon școlar pentru 2020 a fost de 26%, drept urmare trei sferturi din aceste școli sunt școli din mediul rural care vor beneficia de prioritate în acordarea acestor granturi.
Este vorba de intervenții, nu numai din perspectiva acțiunilor remediale, din perspectiva oferirii unor oportunități care ar fi în premieră pentru școlile din mediul rural, este vorba de acces prin platformă online la predarea făcute de cei mai buni profesori din România, se pot acorda și forme de sprijin material – este vorba de achiziția de material sportiv, de echipamente IT, de multe alte lucruri care lipsesc celor din mediul rural și care ar putea să îi determine să nu părăsească școala.”
This post was last modified on ian. 4, 2022, 1:00 PM 13:00