Alexandru Rafila, ministrul sanatatii, a afirmat ca in perioada urmatoare va creste si mai mult numarul de cazuri noi de COVID-19 in Romania, iar pentru afirmatie a oferit si doua motive foarte serioase, care desigur ca erau cunoscute deja de catre destula lume.
Alexandru Rafila spune ca numarul de teste facute zilnic va creste, deci implicit va creste si numarul cazurilor noi, iar al doilea motiv al cresterii este transmisibilitatea crescuta a variantei Omicron, ceva ce stiam deja de foarte multa vreme.
“Ieri a fost cel mai mare număr de teste de la începutul acestei pandemii, am ajuns la 90.000 teste într-o zi. Creștrea testării va continua, vom ajunge săptămâna viitoare la peste 100.000 de teste și implicit va crește și numărul de persoane detectate.
Numărul de persoane infectate va crește pentru că discutăm de o tulpină mult mai transmibilă, cifrele din această perioada sunt incomparabil mai mari decât cele din perioadele anterioare.”