Valeriu Gheorghita transmite o veste extrem de buna cu un mesaj de ultim moment pentru milioane de romani din toata tara, iar asta pentru ca a dezvaluit faptul ca in momentul de fata suntem departe de a se considera ca doza 4 de vaccin impotriva Coronavirus este necesara.
Valeriu Gheorghita spune ca este nevoie de mai multe studii care sa analizeze eficacicatea unei asemenea doze de vaccin pentru prevenirea infectiei, nu doar a reducerii riscului spitalizarii, sau a decesului, iar in functie de aceste rezultate se va lua o decizie privind efectuarea ei, sau nu.
“În momentul de faţă este foarte important care vor fi rezultatele acestor studii. Dacă vom avea rezultate care confirmă o protecţie sporită faţă de infecţie, adică să nu ne mai infectăm deloc cu varianta Omicron, atunci, poate, din punct de vedere teoretic, s-ar justifica.
Însă, dacă vorbim de un vaccin care oferă același nivel de protecţie pentru forme severe, pentru spitalizare şi deces, din punctul nostru de vedere nu cred că vom avea beneficii şi, atunci, la acest moment, repet, nu avem toate datele disponibile să putem spune că, într-adevăr, se justifică administrarea unei doze patru.
Ce ştim, în schimb, este că vaccinurile actuale, chiar după prima schemă, oferă o protecţie suficientă pentru formele grave de boală, inclusiv cu Omicron, iar doza de booster asigură o protecţie de lungă durată, pentru că ştim că imunitatea pentru Omicron se pierde mai repede decât noi ştiam pentru varianta Delta.
Și acesta a fost și obiectivul întâlnirii de astăzi, de a încerca să creștem nivelul de conștientizare a riscului de infectare cu SARS-CoV-2 și de evoluție nefavorabilă mai ales la persoanele vârstnice, persoane vulnerabile. În ceea ce privește rata de administrare a dozei de booster, în momentul de față sunt peste 2,33 de milioane de persoane care au primit doza de booster din cele eligibile, ceea ce înseamnă un procent de aproximativ 40% din cei care pot să efectueze boosterul.
La nivelul medicilor de familie sunt peste 1.048.000 de persoane care au fost vaccinate cu cel puțin o doză până la acest moment, iar în ceea ce privește capacitatea de vaccinare, avem 747 de centre de vaccinare active, cu 1.057 de fluxuri, în care sunt incluse aceste 231 de cabinete de vaccinare pediatrice.”