3.000 de Cutii Postale Digitale Cumparate de Posta Romana

3.000 Cutii Postale Digitale Cumparate Posta Romana

Posta Romana a anuntat in mod oficial cumpararea a 3000 de cutii postale digitale in anumite oficii postale si zone strategice din Romania, iar mai multe detalii cu privire la acest proiect aveti in comunicatul de presa de mai jos.

“Compania Națională Poșta Română își extinde portofoliul de produse și demarează procesul de achiziționare a 3.000 de cutii poștale digitale, aliniindu-se, astfel, la dinamica evoluției pieței. Investiția face parte din strategia investițională de modernizare și digitalizare a companiei, cu finanțare externă de 40 milioane de euro.

Cutiile poștale urmează să fie amplasate atât în oficiile Poștei Române cu acces 24/7, cât și în alte oficii poștale și zone strategice de interes de pe teritoriul țării, astfel încât să fie accesibile pentru utilizare de către toți clienții și firmele de curierat.

“Investiția în aceste cutii poștale digitale și, de asemenea, în liniile automate de sortare face parte dintr-un proiect pe care îl avem în plan pentru dezvoltarea companiei, în beneficiul clienților noștri. Acesta este doar punctul de plecare, urmând să derulăm și alte investiții menite să îmbunătățească experiența clienților cu Poșta Română și să ajute la extinderea companiei, atât în România, cât și în străinătate. Sunt mândru că mă aflu la conducerea Poștei Române și că, împreună cu echipa mea, pot demara acest proiect care va transforma compania într-un operator poștal de încredere, dinamic și de înaltă calitate”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.

În paralel cu acest proiect, Poșta Română va dezvolta o rețea de livrare pick-up/drop-off pentru magazinele online. Acest serviciu nou este conceput ca urmare a creșterii comerțului electronic și va oferi o altă opțiune de livrare consumatorilor finali care cumpără online, fiind disponibil în peste 3.000 de locații, oficii poștale și zone strategice de interes.

Investiția în Sisteme de Sortare Automatizată va contribui la reducerea timpului de tranzit pentru transportul coletelor în România și face parte din strategia de modernizare a Poștei Române.

Aceste noi proiecte vor fi susținute de o echipă de consultanță externă condusă de Gian Sharp, care, în calitate de fost CEO al DHL România și Cargus, are o experiență semnificativă pe piața internă de curierat.

Poșta Română, brand național de tradiție, este liderul de piață în sectorul serviciilor poștale și deservește aproximativ 19 milioane de români, punând la dispoziție cea mai extinsă rețea de oficii poștale.”