Ministrul Educatiei explica o decizie de ultima ora privind o problema mare care afecteaza foarte multe scoli din toata Romania, iar asta in conditiile in care oficialul guvernamental a propus o reorganizare a anului scolar din doua semestre in trei trimestre, cu unele vacante mai lungi.
Ministrul Educatiei vine cu aceasta propunere pentru a imbunatati actul educational, dar si pentru a aduce sistemul de invatamant din Romania mai aproape de media europeana in ceea ce priveste numarul efective de ore care sunt facute de catre elevi in cursul unui an scolar.
“Ca cetatean si ca politician sunt foarte interesat de bunul mers al altor sectoare. Solicitarile au logica din perspectiva intereselor acestor domenii. Ca profesor, si ca ministru, am responsabilitatea de a pune in prim-plan interesul elevilor, interesul scolilor. In masura in care cele doua interese se pot imbina, inseamna ca suntem intr-o situatie fericita.
Solicitarile sunt pertinente, am vazut un reprezentant al parintilor. Exista un dezechilibri intre semestre. In momentul de fata avem un semestru de 12 – 14 saptamani, si un semestru de 22 – 23 de saptamani, dezechilibrate. Avem o fragmentare mai putin normala de o perioada care este bine definita, cea a sarbatorilor de iarna, care trebuie sa fie o vacanta clara pentru elevi.
In anul 2022 – 2023 vom propune ca aceasta vacanta sa fie in perioada 22 decembrie – 8 ianuarie, deci cu o durata suficient de mare. Avem o a doua perioada a sarbatorilor pascale. Anul acesta vom propune pentru 2022 – 2023 perioada 7 – 18 aprilie. Deci avem deja doua vacante mari care impart in trei sectiuni anul scolar.
Pe de alta parte, interesul elevilor este acela de a invata. Avem printre cele mai scurte durate de cursuri ale anului scolar, motiv pentru care am facut deja propunerea, o pot repeta, de a incepe pe 5 septembrie anul scolar 2022 – 2023, si a il incheia pe 16 iunie.
In acest fel ca durata a cursurilor ne apropiem de media europeana, nu mai suntem pe ultimele locuri din perspectiva numarului de zile de scoala. Sunt foarte de acord, si nu conteaza punctul meu de vedere ca ministru, dar conteaza expertii in pedagogie, care spun ca intr-adevar este de preferat sa alternam perioade de scoala, module de invatare de 6, 7, 8 saptamani, cu perioade de odihna.” a declarat oficialul guvernamental.
This post was last modified on feb. 13, 2022, 11:29 AM 11:29