Valeriu Gheorghita a vorbit despre o foarte grava problema care afecteaza nu doar Romania, ci intreaga lume in aceasta perioada de timp, iar asta pentru ca, din pacate, unele teorii conspirationiste au facut legatura dintre certificatul COVID, nazistii, si perioada Holocaustului.
Valeriu Gheorghita spune ca aceasta legatura a avut doar menirea de a reduce neincrederea oamenilor in autoritati si in masurile menite sa-i protejeze, ceva complet gresit, dar care a avut rezultate, din pacate, certificatul COVID fiind privit ca o masura din acea perioada.
“M-as intoarce la acelasi lucru fundamental despre care am vorbit, capacitatea unei informatii, sau a unei teorii, de a genera multa emotie negativa. Acea perioada, din pacate, perioada de Holocaust, a avut un impact foarte important, profund, la nivelul societatii, global vorbind.
Din acest punct de vedere, asocierea certificatului COVID cu perioada respectiva nu face altceva decat sa dea greutate acestui impact emotional negativ, si trezeste in oameni o repulsie, si o ezitare extrem de importante. Ele genereaza o neincredere importanta in autoritati, pentru ca obiectiv au aceste teorii, ce scop au ele este sa creasca neincrederea in autoritati, sa creeze haos.
Oamenii sa nu mai aiba incredere in nimeni, si nimic, iar asa vor fi mult mai usor de controlat si de manipulat. Unii fac asta cu buna stiinta, altii o fac pentru ca sunt parte a unui demers, a unei miscari, daca vreti, care porneste de la acest scop de a dezbina oamenii, si de a accentua neincrederea.
Este evident ca nu exista legatura intre una si alta, noi vorbim in momentul de fata despre cateva principii clare care functioneaza intr-o pandemie, mai exact protejarea sanatatii comunitatii, iar sanatatea ei o protejam prin doua tipuri de masuri, unele nefarmaceutice, avand ca scop limitarea raspandirii virusului, si masuri mai drastice, ca acele perioade de lockdown.
Evident ca aceste masuri cumva incalca anumite drepturi individuale: ‘eu ca persoana de ce nu pot sa ies din casa daca nu sunt vaccinat, sau daca am simptome, de ce sa nu particip unde sunt multi oameni, e dreptul meu’. Bun dar pui sanatatea celorlalti in pericol, iar in situatia aceasta cred ca e vorba de egoism, trebuie sa ne gandim si la sanatatea celor din jur.”
This post was last modified on feb. 17, 2022, 12:36 PM 12:36