Valeriu Gheorghita le transmite romanilor o atentionare extrem de importanta impreuna cu o veste privind cand se ridica restrictiile in Romania, una dintre cele mai importante masuri asteptate de catre oameni, doctorul spunand ca daca se inregistreaza inca doua saptamani de scadere a cazurilor, s-ar putea vorbi despre asa ceva.
Valeriu Gheorghita spune ca, avand in vedere perioada de dedublare a cazurilor noi generate de Omicron, reevaluarea masurilor de restrictie se poate face la intervale mai mici decat cele de 7 – 10 zile, folosite anterior, deci estimarile conform carora in marte ar trebui sa scapam de restrictii ar trebui sa fie cat se poate de adevarate.
“Ați văzut că de fiecare dată măsurile de relaxare pot să aibă un impact asupra evoluției epidemiologice, în sensul în care evident că orice ridicare de restricții într-un fel sau altul favorizează transmiterea și potențial se poate asocia cu creșterea numărului de cazuri și creșterea infectărilor.
Deci din acest punct de vedere, evoluția fiind în dinamică, orice măsură care se ia, se reevaluează impactul epidemiologic la un interval de – poate în momentul de față chiar mai scurt – 7-10 zile, pentru că timpul de dedublare a cazurilor la varianta Omicron este mai scurt, însă ca termeni exacți ar fi foarte bine să înregistrăm un trend descendent cel puțin două săptămâni de aici înainte.
In opinia mea, se poate discuta în mod concret la acel moment de instituirea unor măsuri de relaxare, pe anumite domenii de activitate, pentru că fiecare activitate se asociază cu un risc mai redus sau un risc mai crescut de expunere, de infectare și atunci, pentru varianta Omicron, riscul de transmitere în colectivitățile mari, acolo unde este un număr foarte mare de persoane, rămâne încă în vigoare.
De asemenea masca este cea care ne protejează foarte mult față de infecții, sigur, nu poate să elimine riscul de infecție, dar, cumulat, toate aceste măsuri pot să asigure continuarea acestui trend descendent al evoluției epidemiologice și asta ne interesează, să ajungem în acea perioadă de stabilitate.
Este foarte greu de spus într-o săptămână, în două săptămâni, în trei săptămâni, pentru că totul depinde și de conduita și de comportamentul preventiv al fiecăruia dintre noi.”