Valeriu Gheorghita transmite noi vesti foarte bune pentru milioane de romani din toata tara, doctorul militar facand aceste afirmatii chiar la finalul valului 5 de infectari in Romania, el confirmand faptul ca 50.55% din populatia adulta a Romaniei a fost vaccinata impotriva Coronvirus cu macar o doza.
Valeriu Gheorghita spune ca procentul scade la 42% daca vorbim despre populatia generala, procentul fiind intr-o foarte usoara crestere fata de saptamana trecuta, iar chiar daca e mult mai mic decat in cazul tarilor din Vestul Europei, ne-a ajutat totusi sa trecem mai usor prin valul 5 de infectari.
“De asemenea, în ceea ce privește evoluția campaniei de vaccinare pe categorii de vârstă și la nivelul întregii populații, de la momentul debutului campaniei de vaccinare în România, în momentul de față sunt peste 8,1 milioane de persoane care au primit cel puțin o doză de vaccin și după cum știm procentele sunt foarte apropiate între persoane care au primit cel puțin o doză și persoane vaccinate cu schemă completă.
Ca atare, peste 50,55% din populația adultă de peste 18 ani în România a primit cel puțin o doză de vaccin, populația eligibilă peste cinci ani este vaccinată în proporție de 47,93% cu cel puțin o doză, iar din populația generală totală aveam 41,97%, deci practic aproape 42% rată de vaccinare.
Cele mai mari rate de vaccinare sunt la grupele de vârstă de la 40 până la 79 de ani inclusiv, adică în medie de 53%, însă grupa de vârstă 50-59 de ani se apropie de 58% rată de vaccinare. Rămânem cu o rată de vaccinare încă insuficientă la cei peste 80 de ani, de 30,8% și, de asemenea, populația tânără, 12-15 ani – 11,3% și respectiv 16-19 ani – 33,6%.
În ceea ce privește administrarea dozei de booster în România, sunt circa 2,49 de milioane de persoane care au primit și doza de booster, ceea ce reprezintă aproximativ 44% din cei eligibili, care au mai mult de patru luni de la completarea schemei de vaccinare. Practic, pe data de 16 octombrie 5,65 de milioane de persoane aveau schemă completă de vaccinare.
De asemenea, în ceea ce privește vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani, sunt 219 centre de vaccinare active care au organizat 329 de cabinete de vaccinare, practic fluxuri care sunt dedicate pentru această grupă de vârstă.”