Nicolae Ciuca a facut astazi o serie de anunturi foarte importante cu privire la valul 5 al pandemiei de Coronavirus, dar si situatia tensionata dintre Ucraina si Rusia, in primul rand seful guvernului afirmand ca numarul de infectari in scadere va aduce si masuri de relaxare in martie.
Nicolae Ciuca spune ca acestea vor fi discutate cu ministrul Sanatatii, iar separat de asta, el spune ca au fost luate o serie de masuri in cadrul CSAT in legatura cu situatia care se desfasoara la granitele tarii in aceasta perioada, ea fiind una cat se poate de serioasa.
“Totodată, având în vedere evoluția situației pandemice, am discutat și am spus public că urmează să desfășurăm o analiză după data de 15 februarie la nivelul Ministerului Sănătății și al celorlalte instituții implicate în gestionarea crizei pandemice.
Au avut loc aceste evaluări. Este foarte clar că în momentul de față, în ceea ce privește valul 5, am intrat pe o linie descendentă și am discutat cu domnul ministru Rafila, urmând ca în perioada imediat următoare, ținând cont de faptul că la începutul lunii martie urmează să își înceteze efectele hotărârea de guvern, să avem o analiză cât se poate de concretă și să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situației concrete.
Sigur, există foarte multe așteptări din partea populației. Ieri, am avut un număr de peste 14.000 de infectări, avem în continuare peste 1.000 de oameni la ATI, dar, așa cum am înțeles de la domnul ministru, există speranța ca în perioada următoare această tendință să fie în continuare descrescătoare, ceea ce poate să genereze un alt set de măsuri pe care să îl avem în vedere la nivel guvernamental.
Doresc, de asemenea, să fac referire la situația din proximitatea noastră, situația de securitate, mă refer la ceea ce se întâmplă la granița Ucrainei. Doresc să îi asigur pe toți românii că la nivel instituțional au fost luate toate măsurile în conformitate cu hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Sunt măsuri pe care, de asemenea, le-am coordonat cu aliații noștri și, desigur, cu statele membre ale Uniunii Europene.
Au fost deja întocmite planurile necesare, verificarea mijloacelor și mecanismelor interne și aliate. Le solicit în continuare tuturor miniștrilor cu responsabilități în domeniu să continue analiza și, desigur, partea aceasta de evoluție a situației, fiind în continuare nevoie de coordonare și vigilență, astfel încât să putem să asigurăm cetățenii că suntem în măsură să ne garantăm securitatea și apărarea.”