X

Noua Alerta a DNSC Privind Fraudele Derulate prin WhatsApp

WhatsApp este cea mai mare platforma de mesagerie din intreaga lume, insa din pacate ea este folosita si de catre multi oameni rau intentionati pentru a face rau, astfel ca DNSC ne atentioneaza astazi despre un nou tip de frauda derulat prin intermediul platformei de mesagerie.

“În ultimele zile, utilizatori din România au notificat Directoratul cu privire la mesaje nesolicitate primite pe #WhatsApp, de obicei redistribuite, în care erau anunțați despre faptul că urmează să primească o donație de aproximativ 1,9 mil. de euro.

Desigur, totul este o tentativă destul de clară de a păcăli utilizatorul, o reintepretare oferită celebrei ţepe care datează de la începutul internetului – scrisoarea sosită de la un prinț nigerian, care oferea un scenariu similar.

Atunci, una dintre cele mai vechi #scam-uri de pe internet se propaga prin e-mail. Deși are un grad de complexitate destul de redus, metoda încă este eficientă în unele cazuri și atrage în plasă utilizatori creduli. În 2019, CNBC anunța că o astfel de metodă încă genera câștiguri anuale de peste 700.000 de dolari!

Aceste tentative de fraudă se bazează pe câștigarea încrederii potențialei victime, caruia i se cere o sumă de bani în avans, pentru că ar urma să primească în schimb o adevărată avere. Ulteior, evident, banii promiși nu ajung la victimă.

Evitați interacțiunea în cazul unor astfel de mesaje nesolicitate și în sub nicio formă nu oferiți celor care vă scriu bani ori date personale, date de autentificare sau date de card.”

This post was last modified on feb. 22, 2022, 10:56 PM 22:56

Disqus Comments Loading...