Ministrul Sanatatii transmite o atentionare de ultim moment cu privire la ridicarea restrictiilor in Romania in perioada imediat urmatoare, iar asta deoarece doctorul ne recomanda in continuare as fim atenti si sa ne protejam, iar acelasi lucru sa fie facut inclusiv dupa ridicarea restrictiilor.
Ministrul Sanatatii transmite ca ridicarea restrictiilor nu va fi facuta cat transmiterea comunitara e grabita, nici macar in scoli, dar si ca neintroducerea lor in viitor depinde foarte mult de conduita pe care o vor avea romanii dupa ce vor avea libertatea sa faca mai multe din cele pe care le faceau pana acum.
“Cât timp avem transmitere comunitară, cred că este o măsură grăbită, dacă vreți. Cred că putem să facem acest lucru nu numai cu elevii, ci și cu alte categorii de persoane în momentul în care transmiterea comunitară dispare. Discutăm încă de circa 10.000 de cazuri noi care se înregistrează zilnic și asta înseamnă că există circulație și e bine să avem o conduită responsabilă.
Datorită acestei conduite responsabile și a faptului că am decis, la nivelul Guvernului României, să menținem școlile deschise, am ajuns să trecem cu bine de acest val. Numărul de copii care au ajuns să fie internați în spital este redus, de asemenea numărul de copii internați la secțiile de terapie intensivă.
Asta demonstrează că menținerea școlilor deschise a fost o măsură corectă, utilizarea măștii în interior a fost, de asemenea, o măsură corectă și o vom menține, în mod evident, până în momentul în care transmiterea aceasta comunitară se reduce foarte mult.
Cred că asta este conduita responsabilă: echilibru, măsuri de relaxare care sunt monitorizate să vedem dacă situația se stabilizează sau merge în continuare într-o zonă de favorabilitate și un nou pas de relaxări.
Dacă ridici toate măsurile într-un singur pas, există un foarte mare risc de a te reîntoarce la restricții, ori ceea ce ne dorim este să nu ne mai întoarcem la restricții și să existe sustenabilitate și predictibilitate pentru toți agenții economici și pentru populație, în general. Cred că ăsta e lucrul pe care îl dorește toată lumea, decât să ne grăbim și să nu facem bine, mai bine avem o etapizare, așa cum v-am spus, care cred că va începe curând.”