Ministrul Sanatatii ii notifica pe milioanele de romani din toata tara in legatura cu o serie de masuri foarte importante care au fost luate, si care au un impact serios asupra modului in care sistemul medical ii trateaza pe locuitorii din Ucraina care ajung in tara noastra si au nevoie de ajutor acum.
Ministrul Sanatatii a vorbit cu omologii sai din Uniunea Europeana despre ajutorul pe care Romania il ofera pentru persoanele care ajung in tara noastra si au nevoie urgenta de ajutor medical in spitalele noastre, sau in alte locatii, existand destui oameni care au fost tratati pana acum.
“Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a participat astăzi la reuniunea informală online a Miniștrilor Sănătății din Uniunea Europeană. Întâlnirea a avut drept obiectiv evaluarea consecințelor sanitare ale războiului din Ucraina și acțiunea coordonată în sprijinul refugiaților și răniților de război.
Ministrul român al Sănătății a informat asupra resurselor sanitare puse deja la dispoziție victimelor războiului din Ucraina și a reafirmat decizia de a acorda îngrijiri medicale tuturor refugiaților din Ucraina care au nevoie de acest lucru și se află pe teritoriul României. Alexandru Rafila le-a comunicat participanților la întrunire că România acordă asistență medicală necesară, inclusiv bolnavilor cu afecțiuni cronice.
De asemenea, a informat că spitalele din România sunt pregătite pentru a trata pacienții cu HIV și Tuberculoză care vor ajunge în țara noastră. A menționat că se află în curs de pregătire punerea în funcțiune a unor centre speciale de vaccinare în zona de frontieră, în care refugiații se vor putea vaccina dacă doresc, astfel încât să se evite posibile focare cu boli care pot fi prevenite prin vaccinare.
Alexandru Rafila din România a reafirmat decizia autorităților române de a acorda tot sprijinul necesar victimelor războiului din Ucraina, arătând că solidaritatea în momente grele este o datorie morală, de la care nu putem abdica.
Cetăţenii ucraineni care ajung pe teritoriul României au același drepturi de a accesa serviciile medicale la fel ca și cetățenii români. România a pus, de asemenea, la dispoziție 3.300 de paturi care pot primi răniți din Ucraina în spitale din toate județele țării. De asemenea, toți cetățenii ucraineni care sosesc în România vor beneficia de evaluarea stării de sănătate, de servicii complete de vaccinare și asistență de medicină dentară.”
This post was last modified on mart. 19, 2022, 1:13 PM 13:13