Ministrul Educatiei transmite un mesaj oficial cu o informare foarte importanta privind masurile care au fost luate pentru Romania, elevii romani, dar si scolile din tara noastra, toate in contextul in care razboiul din Ucraina creste in intensitate in aceasta perioada, si tot mai multi refugiati ajung in tara.
Ministrul Educatiei a fost prezent la o reuniune europeana a omologilor sai din Uniunea Europeana, si a vorbit despre masurile luate de tara noastra pentru elevii din Ucraina care au ajuns in tara, dar si ceea ce urmeaza sa fie facut in viitor pentru toti.
“Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a participat în data de 16 martie a.c., la reuniunea miniștrilor educației din UE cu tema „Răspuns european de solidaritate coordonat în domeniul educației in contextul crizei din Ucraina”. La invitația Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene, la acest eveniment a participat ministrul ucrainean al educației, Serhiy Shkarlet, care a subliniat că prioritățile imediate vizează asigurarea stabilității procesului educațional și crearea unui mediu sigur pentru educație.
Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a declarat că se alătură mesajelor de condamnare a agresiunii militare premeditate a Rusiei împotriva Ucrainei, deplânge pierderea de vieți și exprimă compasiunea și tristețea profundă pentru suferința poporului ucrainean, reiterând angajamentul deplin al României în acordarea asistenței și sprijinului umanitar necesar populației refugiate.
Acesta a subliniat gravitatea crizei umanitare și a prezentat măsurile legislative, administrative și financiare pe care statul român le-a adoptat cu celeritate pentru a asigura tuturor copiilor ucraineni accesul in școlile din România în aceleași condiții aplicabile și copiilor români. Totodată, ministrul a menționat și posibilitatea oferită de universitățile românești pentru înmatricularea solicitanților refugiați și acordarea de burse din partea Ministerului Educației pentru studenții ucraineni.
Ministrul român a evidențiat rolul societății civile, cooperarea cu școlile și universitățile românești care au reacționat cu promptitudine și au oferit refugiaților cazare în căminele lor, hrană, asistență și consiliere psihologică: „Resursele umane din educație s-au mobilizat într-o manieră impresionantă pentru a ajuta la punctele de trecere a frontierei, în locurile de cazare pentru refugiați sau pentru a traduce documentele oficiale.”
De asemenea, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a menționat instrumentele de informare puse la dispoziția refugiaților ucraineni: platforma Ucraina – Împreună ajutăm mai mult, coordonată de Guvernul României, care oferă informații utile în limba ucraineană și site-ul Ministerului Educației, cu o secțiune specială în care sunt publicate informații legate de educație în patru limbi: română, ucraineană, engleză și franceză.“