Andrei Baciu le transmite romanilor o notificare foarte serioasa care aduce in vederea oamenilor masuri foarte importante care vor avea un impact profund pentru tara noastra, ele putand transforma sistemul medical in Romania intr-unul dintre cele mai moderne din Europa, daca sunt implementate de autoritatile noastre.
Andrei Baciu vorbeste mai jos despre digitalizarea sistemului de sanatate, si crearea unui spatiu virtual care sa aiba intregul istoric medical al unui pacient, cu informatii despre riscurile de sanatate pe termen lung, dar si optiuni de contactare a medicilor de familie, sau a spitalelor, in cazul in care oamenii au nevoie de asa ceva.
“Care sunt ambițiile de digitalizare într-unul dintre cele mai dezvoltate sisteme de sănătate? Una dintre ideile interesante ale unei discuții recente se referă la extinderea spațiului virtual de sănătate, care există deja în Franța și poate deveni realitate pentru foarte mulți europeni în următorii ani.
Un spațiu virtual de sănătate, similar spațiului virtual ANAF pe care mulți dintre noi îl avem deja. Acesta poate conține întregul istoric medical personal – boli, tratamente și vaccinuri, analize și rețete, consultații medicale, informații personalizate despre riscurile de sănătate – permițând de asemenea interacțiunea rapidă a pacienților cu medicii și spitalele.
Astfel, atunci când mergi la un medic nou sau când mergi într-un alt spital, nu mai ai nevoie să iei mereu cu tine toate documentele medicale. Toate acestea se pot regăsi într-un spațiu virtual de sănătate de unde poți da rapid și ușor acces oricăror profesioniști din sănătate.
Această discuție a avut loc în cadrul evenimentul de închidere a salonului de inovație medicală MedInTechs de la Paris, eveniment organizat în format online, cu participarea ministrului francez al Solidarității și Sănătății, Olivier Véran.
Cum devine acest lucru realitate în Franța? Cu investiții de aproximativ 7,5 miliarde euro în următorii ani. Pentru a promova modernizarea, și noi va trebui să lucrăm organizat. Și va trebui să lucrăm împreună, autorități cu actori non-guvernamentali. Nu este un sprint, transformarea digitală nu este reprezentată de proiecte punctuale. Este un maraton care a început deja și la care suntem și noi parte.”