Ministrul Apararii vorbeste despre o decizie cruciala luata pentru Romania in contextul razboiului din Ucraina, iar asta pentru ca tara noastra este vizata de masuri extrem de importante pe care NATO le ia pentru consolidarea flancului estic al aliantei, el fiind direct expus Rusiei si oricaror actiuni pe care le ia.
Ministrul Apararii spune ca saluta decizia NATO privind grupurile de lupta care vor ajunge si in tara noastra, spunand ca este deasemenea necesara continuarea efoturilor pentru sprijinirea Republicii Moldova, sau a Georgiei, iar mai multe informatii despre declaratia sa puteti vedea mai jos.
“Puterea NATO este dată de capacitatea aliaților de a acționa împreună, coordonat. Românii, italienii şi cetăţenii tuturor celorlalte state aliate trebuie să știe că beneficiază de cele mai solide garanții de securitate. Dislocarea elementelor Forței NATO de Răspuns Rapid în România a reprezentat un prim pas. Militarii din cadrul forțelor armate franceze şi belgiene sunt la Mihail Kogălniceanu și le mulțumesc încă o dată pentru întreg sprijinul pe care îl oferă.
Olanda a dislocat un detașament de militari, iar Portugalia a anunțat că va trimite în România trupe, parte a aceluiași efort colectiv. Marea Britanie urmează să vină la misiuni de poliţie aeriană. SUA are, de asemenea, o contribuție extrem de importantă pe toate palierele, demonstrând un angajament vital pentru securitatea noastră.
Salut decizia crucială luată de liderii NATO, prin care în România, Slovacia, Bulgaria și Ungaria se vor înființa un Grupuri de luptă similare cu cele existente deja in Polonia și statele baltice. Flancul Estic trebuie consolidat de o manieră unitară și credibilă. Tocmai de aceea, liderii NATO au decis, la summitul din 24 martie, măsuri suplimentare în toate domeniile operaționale – terestru, aerian, maritim, cibernetic.
Mai mult decât atât, aliații NATO sunt mai determinați ca oricând să crească reziliența, un factor determinant în respingerea influențelor maligne ale Federației Ruse în planul cibernetic și al informațiilor publice. Va trebui să continuăm eforturile in direcția sprijinirii unor state precum Republica Moldova si Georgia pentru creșterea rezilienței acestora.
Este de asemenea vital ca toți membrii Alianței să fie pregătiți pentru un răspuns ferm, categoric și hotărât, în cazul în care pe teritoriul Ucrainei vor fi folosite arme chimice sau biologice, motiv pentru care, și aici, NATO a ridicat nivelul de pregătire. Sperăm că regimul de la Moscova va da dovadă de reținere și nu va escalada războiul din Ucraina de o manieră inacceptabilă.”