Ministrul Sanatatii a vorbit astazi in mod oficial despre o serie de noi masuri foarte importante care vor afecta toti romanii din intreaga tara in momentul de fata, iar una dintre cele mai importante este cresterea normei de hrana de la 11 LEI acum, la 20 de LEI, dar inca nu se stie cand se va intampla asta.
Ministrul Sanatatii vorbeste mai jo si despre o initiativa foarte importanta cu privire la analizele medicale, mai exact ideea de a se crea centre unice de programare a pacientilor si dezvoltarea unei culturi de a ne face programari pentru a beneficia de servicii medicale publice in Romania.
“Nu noi putem face acest lucru (n. red. crearea unei liste nationale de laboratoare de analize care au fonduri), ci Casa Nationala de Sanatate, prin Casele Judetene. Contractele pe care le au incheiate laboratoarele, si diversi prestatori de servicii medicale sunt incheiate cu casele de sanatate, nu cu noi.
Putem sa discutam despre o astfel de solutie la un anumit moment, dar lucrul acesta trebuie sa fie intgrativ, si trebuie sa existe si niste solicitari predictibile. Eu am incercat de mult, impreuna cu diversi colegi, sa cream centre unice de programare a pacientilor in fiecare judet, si cred ca era o idee foarte buna.
Aceste centre unice de programare a pacientilor ar putea sa ofere si predictibilitate in functie de nevoi, pe de o parte, si in functie de fondurile alocate, dar si de un timp care este necesar inclusiv pentru realizarea acestor investigatii.
Spre exemplu, daca 100.000 de persoane merg sa se testeze intr-un laborator, nu este posibil din punct de vedere logistic, astfel ca trebuie sa dezvoltam aceasta cultura de programare pentru a beneficia de serviciile de sanatate publica. Nu este o inventie romaneasca, dar lucrurile nu se pot face dintr-odata, ci intr-un mod planificat.
Nu am ales eu procedura parlamentara (n. red. privind cresterea normei de hrana pentru pacienti), in mod evident, noi am ales printr-o hotarare de Guvern, acum conteaza care dintre cele doua variante este mai rapida. Am facut o estimare, de asta spuneam ca e un lucru la care am lucrat deja, o norma de hrana de 20 de LEI pe zi, fata de 11 LEI acum, avand in vedere numarul de zile de spitalizare din Romania, ar insemna un efort bugetar de 100 de milioane de LEI in 2022.”
This post was last modified on apr. 5, 2022, 3:12 PM 15:12