Virgil Popescu a confirmat in mod oficial schimbarile oficiale de ultim moment care au fost decise pentru milioane de romani din toata tara, iar asta pentru ca vorbim despre decizii pentru independenta energetica a Romaniei, dar si pentru a oferi securitate energetica in regiunea noastra din Europa.
Virgil Popescu vorbeste despre faptul ca Romania vrea sa se orienteze dupa preturile gazelor in functie de preturile din Olanda, nu din Viena, unde exista prea multe gaze rusesti, dar in final e vorba de masuri menite sa ne aduca preturi mai mici pentru gazele naturale.
“Am explicat atât în discuțiile bilaterale cu doamna comisar european Kadri Simson, comisar european pe energie, cât şi cu directoarea generală a DG ENER, faptul că România este producător de gaze naturale. Suntem al doilea producător de gaze naturale și odată cu rezervele din Marea Neagră devenim un producător de gaze naturale care produce mai mult decât consumă și, evident, putem fi furnizori de securitate regională.
Când te gândești unde ai putea da, te gândești unde ai putea da în jurul țării tale, în așa fel încât să îți optimizezi costurile. Putem vorbi de Bulgaria, putem vorbi de Grecia, evident, putem vorbi de Ucraina, Republica Moldova, în primul rând, pentru că sunt frații noștri de peste Prut. Pe oriunde m-am dus și am discutat de importuri de gaze naturale, am discutat de gaze naturale pentru România și Republica Moldova.
Avem acea conductă de la Iaşi – Ungheni – Chișinău, prin care putem furniza gaze Republicii Moldova. Dar ceea ce trebuie să știm, noi până anul trecut nu puteam avea altă sursă alternativă de gaze naturale decât Federația Rusă. Din 2020 lucrăm la acest proiect.
La sfârșitul anului trecut a fost operaționalizată. Avem un coridor transbalcanic prin care putem aduce Gaze din Azerbaidjan, putem aduce LNG în porturile turcești, iar odată cu finalizarea interconectări între Grecia și Bulgaria, putem aduce inclusiv gaze naturale în porturile LNG din Grecia.
Costurile sunt în piață. Piața dictează, până la urmă, costurile. Evident că fiecare dintre noi nu vrem să ne mai reflectăm la hub-ul de la Viena. Hub-ul de Viena este clar invadat de gaze rusești. Când spun invadat, vorbesc inundat de gaze rusești, este un hub al gazelor rusești. Nu vrem să depindem de prețul și de tendințele de preț care sunt impuse de către gazul rusesc și ne uităm la hub-ul din Olanda, la TTF.“
This post was last modified on mai 7, 2022, 12:08 PM 12:08