Ministrul Educatiei: Masurile Oficiale foarte Importante din Scoli pentru Elevi

Ministrul Educatiei Masurile Oficiale Importante Scoli Elevi

Ministrul Educatiei a confirmat in mod oficial o serie de nou masuri foarte importante pentru scolile din toata Romania care vor avea impact pentru milioane de elevi din toata tara, iar asta pentru ca educatia parentala va fi un obiectiv foarte important pentru autoritatile din Romania.

Ministrul Educatiei explica mai jos care ar trebui sa fie rezultatele actiunilor privind implementarea strategiei de educatie parentala in toate scolile din Romania, iar asta pentru ca vorbim despre ideea de a ii ajuta pe evli sa beneficieze de un sistem educational mult mai bun in viitor.

“Existența unui sistem naţional intersectorial funcţional privind educația parentală; acces asigurat al părinţilor, reprezentanţilor legali, persoanei în grija căreia se află copilul şi viitorilor părinţi la informare, cursuri/servicii, programe de educație parentală şi colaborare intersectorială eficientă.Existenţa unui cadru normativ naţional racordat la standardele internaţionale în domeniul dezvoltării abilităţilor şi competenţelor parentale.

Existența unui mecanism financiar de dezvoltare a serviciilor de educaţie parentală funcţional. Resurse umane (specialiști din diferite sectoare, femei și bărbați) echipate cu competențe de a oferiservicii calitative de dezvoltare și consolidare a abilităților și competențelor parentale ale părinţilor, reprezentanţilor legali/persoanei în grija căreia se află copilul;

Reţea națională de educatori parentali formată pentru a oferi programe de educație parentală de calitate și la standarde internaționale. Atitudini și percepții ale părinților, familiilor și comunităților axate pe promovarea unui mediu pozitiv în care copiii și tinerii pot să crească și să se dezvolte, să-și valorifice la maximum potențialul lor fizic și psihic nativ.Accesul asigurat pentru toţi tinerii, ca viitori părinți, de a-și dezvolta abilitățile parentale și a învăța practici pozitive de creștere, îngrijire și educare a copiilor.

Sistem național funcţional de monitorizare și evaluare a serviciilor oferite părinților, reprezentanţilorlegali, persoanei în grija căreia se află copilul şi viitorilor părinţi pentru dezvoltarea abilităților și competențelor parentale. Raport anual intersectorial privind dezvoltarea serviciilor de educație parentală, a programelor de formare, a rețelei de educatori parentali activi și a părinților care au beneficiat de servicii destinate dezvoltării abilităților și competențelor parentale, resurselor financiare implicate, elaborat de Cancelaria Primului Ministru cu sprijinul tuturor ministerelor implicate.

Beneficiarii direcţi programelor de educaţie parentală sunt părinţii, reprezentanţii legali, persoana în grija căreia se află copilul (bunici, rude, tutori, curatori, asistenți parentali profesionişti, părinţi-educatori, părinți adoptivi), specialiștii din toate domeniile care lucrează cu copiii şi familia, viitorii părinţi (adolescenți, tineri, gravide şi partenerii acestora).”