Virgil Popescu vorbeste despre una dintre cele mai importante decizii de ultim moment care a fost luata pentru milioane de romani din intreaga tara, iar asta pentru ca vorbim despre o adoptare in Senat a legii offshore, iar dupa ce va fi adoptata si in Camera Deputatilor, apoi promulgata, ne va aduce gaze din Marea Neagra.
Virgil Popescu a confirmat faptul ca dupa promulgarea acestei legi, exista sanse foarte mari ca in vara sa ajunga in Romania primele gaze din Marea Neagra multumita unei investitii aflate in curs de derulare care astepta adoptarea acestei legi pentru ca aceste gaze sa ajunga la populatie.
“Exista mai multe perimetre in Marea Neagra, cel mai mare este acela Neptun Deep, Neptun Adanc, acolo este consortiul OMV Petrom – Romgaz, dupa ce Romgaz a achizitionat partea Exxon. De acel perimetru vorbim, pe acel perimetru va trebui luata decizia de investitie, iar ea nu a fost luata tocmai pentru ca nu am avut o lege offshore care sa permita asta.
Odata cu adoptarea legii offshore in Parlament, inclusiv de catre Camera Deputatilor, si promulgarea de catre presedintele Iohannis, investitorii pot lua decizia de investitie. Iar la sfarsitul lui 2026, inceputul lui 2027 primele gaze din Marea Neagra, din acel perimetru Neptun Deep, vor ajunge la romani.
In paralel exista acea companie Black Sea Oil and Gas, care a luat riscand cu 2 ani de zile decizia de investitie, a facut lucrarile, noi le-am receptionat. In paralel vazand ca nu se modifica legea offshore, si asteptand de la Guvern o actiune, deocamdata sunt la stadiul de mediere, in instanta deoarece au luat decizia de investitie si legea nu le premite sa o faca exploatare.
Ei spuneau ca legea actuala e in contradictie cu acordul petrolier. Noi ne asteptam ca dupa modificari aceasta actiune, aceasta mediere sa se inchida si sa nu mai avem actiune in instanta. Au luat aceasta decizie de investitie, au ajuns cu lucrarile la final, si urmeaza sa scoata gazele din Marea Neagra.
Se suprapune aceasta perioada de finalizare a lucrarilor cu perioada in care Guvernul si coalitia aproba in Parlament aceasta modificare la legea offshore care permite investitiile. Legea offshore era necesara pentru investitiile in Neptun Deep si pentru a deveni independenti, producand mai mult decat consumam, iar pe de alta parte, gazele din Marea Neagra pe acel perimetru mai mic, Ana, vor iesi din Marea Neagra in aceasta vara.”
This post was last modified on mai 13, 2022, 10:37 AM 10:37