Ministrul Educatiei anunta una dintre foarte importantele schimbari care sunt facute pentru toate scolile din Romania in aceasta perioada, iar dupa cum puteti vedea din confirmarea de mai jos, vorbim despre o informatizare a examenelor nationale care vor avea loc in viitor in Romania.
Ministrul Educatiei afirma deasemenea faptul ca nu vor avea loc disponibilizari in cadrul sistemului de invatamant din romania, si nici reduceri de salarii, deci profesorii pot fi linistiti din acest punct de vedere in perioada urmatoare, ceea ce este extrem de important pentru cei care lucreaza zilnic in sistem.
“Aceasta va presupune scanarea lucrărilor. Avem deja echipamente pentru centrele de examen din aceste judeţe. Asta va presupune o distribuţie informatică a lucrărilor către profesorii corectori într-o manieră discretă. Mai exact, evaluatorul 1 nu se va cunoaşte şi cu atât mai puţin nu va sta la masă cu evaluatorul 2.
Sperăm că relevanţa evaluărilor va creşte în acest fel. Nu va fi presiunea pusă pe evaluator, pentru că nu vor mai avea un loc fix şi un interval orar fix în care să fie obligat să corecteze un număr mare de lucrări. Va fi un mediu mai prietenos în care se vor face aceste evaluări.
Vom putea vedea în ce măsură vom putea colecta datele pe itemi în acele segmente din lucrările elevilor care presupun răspunsuri la întrebări de tip grilă. Celelalte – descriptive – sigur că vor face obiectul evaluării fiecărui profesor.
Nu există în Educație și nu vor putea să existe propuneri de reduceri salariale sau reduceri de personal, cel puțin cât sunt eu ministru al Educației. Vă garantez acest lucru.
Există solicitări de creștere salarială. Am discutat cu sindicatele din învățământ și în această dimineață, am avut o comisie de dialog social. Există un obiectiv comun, acela de a aloca 15% din bugetul României pentru Educație. O educație de calitate, fără resurse financiare nu există. Finanțarea educației va crește și nu va scădea. Numărul cadrelor competente va crește și nu va scădea.”
This post was last modified on mai 16, 2022, 11:18 AM 11:18