Ministrul Energiei a anuntat astazi adoptarea unei legi extrem de importante pentru milioane de romani din toata tara, ea aducand o serie de masuri care vor fi extrem de benefice pentru un numar extrem de mare de oameni, iar asta pentru ca legea offshore a fost intr-un final votata si adoptata.
Ministrul Energiei vorbeste mai jos despre importanta uriasa pe care o are aceasta lege pentru toti romanii, iar asta deoarece vorbim despre posibilitatea de exploatarea a unor resurse care pot reduce preturile la gaze, si nu numai, efectele sale urmand a fi resimtite in Romania in cursul urmatorilor ani de zile.
“Am votat în Camera Deputaților, împreună cu o largă majoritate, legea offshore. Așa cum am spus, încă de la preluarea mandatului de ministru al Energiei, că îmi doresc o largă majoritate, o majoritate mai mare decât coaliția de guvernare, și astăzi am avut în Camera Deputaților un vot mare, un vot amplu pentru Legea Offshore.
Este, poate, cel mai important pas pe care îl facem către independența energetică. Practic putem spune că odată cu începerea investițiilor în Marea Neagră, România va deveni independentă energetic, vom produce gaze naturale mai mult decât consumăm, iar surplusul va putea fi livrat în afara țării și România poate să devină un furnizor de securitate energetică regională.
Legea aduce stabilitate și predictibilitate, un regim fiscal prietenos și sunt convins că va ajuta investitorii să ia decizia de investiție. Mai mult, protejează int,eresele naționale ale României, în caz de criză energetică putem interveni și redirecționa gaze către consumul intern și, de asemenea, putem impune un control asupra contractelor bilaterale în sensul că Autoritatea Rezervelor Statului poate interveni și poate cumpăra gaze naturale la același preț pe care îl cumpără operatorii în contractele bilaterale.
Eu cred că este o lege prin care atât statul cât și investitorii au de câștigat și mă aștept ca deciziile de investiție să poată fi luate. Este oficial: legea offshore care permite exploatarea gazelor din Marea Neagră a fost adoptată cu 248 de voturi pentru!
Am adoptat un set de măsuri privind stabilitatea regimului fiscal şi de redevenţe petroliere, precum şi eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru preţurile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri (între 45,71 lei/MWh şi 85 lei/MWh), cu menţinerea grilei de impozitare în urma practicării unor preţuri mai mari de 85 lei/MWh.”