X

Masurile Guvernului Romaniei pentru Sustinerea Economiei Nationale

Nicolae Ciuca, premierul Romaniei, anunta ca Guvernul pe care-l conduce este orientat spre dezvoltarea de noi proiecte pentru sustinerea economiei romanesti, dar si crearea de locuri de munca in tara noastra, iar mai jos aveti mai multe detalii cu privire la ceea ce se intampla.

„Guvernul României este orientat spre dezvoltare, inclusiv în proiecte legate de economia circulară, care pot atrage investiții și genera noi locuri de munca. Obiectivul nostru este să atragem investiții de cel puțin două miliarde de euro în sectorul bateriilor în următorii cinci ani, iar semnarea acordului cu EIT InnoEnergy este un pas în aceasta direcție.

Dorim să pregătim forța de munca în sectorul bateriilor pentru a atrage mai ușor investiții. Expertiza de care vom beneficia și intrarea în Academia Alianței Europene pentru Baterii (EBA) sunt importante oportunități și pentru universități precum cele din Petroșani, Pitești, Craiova sau Galați, care pot folosi un curriculum european de pregătire.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a participat astăzi la semnarea Memorandumului de Înțelegere între Guvernul României, prin Ministerul Economiei și Ministerul Educației, și EIT InnoEnergy, motorul inovației pentru energie sustenabilă susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), instituție a Uniunii Europene.

Guvernul României și EIT InnoEnergy vor colabora pentru realizarea și implementarea unei strategii naționale pentru baterii, aliniată la nevoile și oportunitățile lanțului valoric european, care va activa ecosistemul românesc de baterii, promovând o dezvoltare accelerata a acestuia.”

This post was last modified on iun. 2, 2022, 9:57 PM 21:57

Disqus Comments Loading...