X

Ministrul Apararii: Anuntul Oficial Important in Contextul Razboiului din Ucraina

Ministrul Apararii a publicat un anunt oficial foarte important in cotnextul razboiului din Ucraina, unul despre care ar trebui sa stie romanii, iar asta pentru ca el vorbeste despre o intalnire bilaterala pe care a avut-o cu omologul sau din Turcia, o tara care incarca sa ajute in procesul de rezolvare a razboiului din Ucraina.

Ministrul Apararii spune ca a discutat cu omologul sau despre situatia de securitate din regiunea Marii Negre, dar si despre cea euro-atlantica, iar mai jos puteti vedea detaliile discutiilor care au avut loc la Bucuresti, inclusiv in ceea ce priveste sprijinul care trebuie acordat Ucrainei in cadrul acestui razboi.

“Sunt onorat să îl avem oaspete, în aceste zile, în România, pe ministrul apărării din Republica Turcia, Domnul Hulusi Akar. Pe durata întrevederii tête-à-tête pe care am avut-o în cursul zilei de astăzi, la sediul Ministerului Apărării Naționale, am vorbit despre situația de securitate din regiunea Mării Negre, pe fondul evoluțiilor războiului din Ucraina, precum și despre cooperarea în domeniul apărării, atât în plan bilateral, dar și în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

Am subliniat faptul că România va continua să acorde o atenție sporită evoluțiilor de securitate din regiunea Mării Negre, care și-a reconfirmat relevanța strategică pentru securitatea euro-atlantică în contextul actualului război și am accentuat faptul că țara noastră va rămâne totodată angajată în ceea ce privește răspunsul la criza umanitară cauzată de invazia Ucrainei.

Am reconfirmat împreună importanța sprijinului pentru Ucraina, având în vedere impactul acestui război asupra întregii societăți ucrainene și asupra securității regiunii Mării Negre. Am convenit să dezvoltăm relațiile de cooperare dintre România și Turcia în domeniul apărării, atât în plan bilateral, cât și aliat.

Cu accent pe intensificarea consultărilor bilaterale periodice pe teme de interes comun, dar și să dezvoltîn relațiile dintre țările noastre în domenii precum industria de apărare, educația militară, pregătirea și instruirea în comun a militarilor din cele două state.

Îi mulțumesc Domnului Ministru Hulusi Akar pentru că a participat, alături de mine, la ceremonia militară și religioasă organizată, cu prilejul Zilei Eroilor, în Parcul Carol din București, în cadrul căreia a depus o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut.”

This post was last modified on iun. 3, 2022, 10:59 PM 22:59

Disqus Comments Loading...