Sorin Cimpeanu a publicat notificare oficiala foarte importanta cu o decizie luata pentru toata Romania, una despre care ar trebui sa stie toti romanii, iar asta deoarece Guvernul Romaniei va pune in practica un plan de cooperare in domeniul invatamantului superior cu Cuba.
Sorin Cimpeanu a avut o intalnire cu omologul sau din Cuba care conduce ministerul Invatamantului Superior, si a discutat despre aceasta cooperare, detaliile complete fiind disponibile mai jos pentru oricine este interesat de informatii vis-a-vis de acest parteneriat.
“Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu și ministrul Învățământului Superior din Cuba, Jose Ramon Saborido Loidi, au semnat astăzi, 6 iunie, Programul de cooperare în domeniul învățământului superior între Ministerul Educației din România și Ministerul Învățământului Superior din Republica Cuba. Programul de cooperare în domeniul învățământului superior reprezintă cadrul necesar pentru continuarea cooperării între instituțiile de învățământ superior din România și Cuba pe teme de interes comun, valorificând inovarea și schimbul de experiență și bune practici. Programul de cooperare prevede, de asemenea, acordarea, în regim reciproc, de burse de studii pentru toate ciclurile universitare în domenii de interes comun.
In cadrul întrevederii bilaterale, cei doi miniștri au apreciat dinamica procesului de cooperare universitară, precum și preocupările comune în domeniul educației. Sorin Cîmpeanu a menționat oportunitatea de a valorifica acordurile de parteneriat interuniversitare prin programul european Erasmus+, precum și prin programele dezvoltate de Agenția Universitară a Francofoniei.
La întâlnire a participat și ministrul Culturii, domnul Lucian Romașcanu. Se remarcă în mod deosebit susținerea Ministerului Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadorului României la Havana, doamna Theodora Magdalena Mircea care a materializat astfel demersurile diplomatice inițiate de o lungă perioadă de timp pentru cooperarea în domeniul educației între România și Republica Cuba.
Evenimentul de astăzi face parte din programul ministrului Învățământului Superior din Cuba, Jose Ramon Saborido Loidi, aflat în vizită în România alături de o delegație de 12 rectori ai universităților din Cuba. În acest context, demnitarul cubanez va fi prezent la o serie de acțiuni care vizează dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale româno-cubaneze în domeniul învățământului superior.
De menționat că este prima vizită a unui ministru cubanez al educației în România, fiind și primul membru al Guvernului cubanez care vizitează România după 1990 și marchează potențialul de colaborare între universitățile românești și cele cubaneze, în cadrul mai larg al susținerii activităților de dezvoltare a internaționalizării activității universităților românești.”