Volodimir Zelenski, presedintele Ucrainei, vorbeste intr-un nou mesaj important transmis tarii sale, dar si Europei intregi, despre importanta extrem de mare pe care o are o extrem de rapida aderare a tarii sale la Uniunea Europeana, chiar si in timpul razboiului pornit de catre Rusia.
Volodomir Zelenski spune ca aderarea Ucrainei la Uniunea Europeana va fi benefica nu doar pentru tara sa, ci si pentru tarile din interiorul comunitatii, ceva ce ne tot spune de ceva vreme, insa tot acest proces va dura ani de zile, timp in care trebuie facute multe reforme.
“Încă o săptămână de confruntări se apropie de sfârșit. Avem decizii puternice pentru Ucraina. Comisia Europeană a sprijinit candidatura. Negocierile de la Kyiv cu liderii europeni. Vizita lui Boris Johnson astăzi. Și, desigur, sunt deosebit de bucuros să vă anunț că am reușit să o eliberăm pe medicul și voluntara ucraineană Yulia „Tayra” Payevska din captivitate, este deja acasă. Vom continua să muncim pentru a elibera toți oamenii noștri și pentru a obține decizii și mai pozitive pentru Ucraina.
Suntem mai aproape de integrarea europeana dupa concluzia pozitiva a Comisiei Europene cu privire la cererea de aderare a Ucrainei. Aceasta realizare istorica este rezultatul muncii depuse de catre toti cei care lucreaza pentru Ucraina, iar acum ramane doar sa asteptam deciziile Consiliului Europei de saptamana viitoare.
Sunt de parere ca Ucraina a facut tot ceea ce ii sta in putere pentru ca aceasta decizie sa fie una pozitiva, tara noastra meritand o decizie pozitiva pentru ca valorile ucrainiene sunt valorile europene, institutiile ucrainiene isi pastreaza rezistenta chiar si intimpul razboiului, iar obiceiurile democratice ucrainiene nu si-au pierdut puterea nici acum.
Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeana nu reprezinta doar un beneficiu pentru noi, ci si o contributie foarte mare pentru viitorul Europei in anii ce vor urma. Dupa 24 februarie tara noastra s-a conectat la sistemul energetic european, retelele noastre functionand in mod sincronizat chiar si in timpul razboiului, aceasta realizare aratand profesionalismul oamenilor si puterea institutiilor noastre.
Integrarea Ucrainei in Uniunea Europeana nu este ceva pur politic, sau detasat de vietile oamenilor obisnuiti, ba din contra, cu cat suntem mai aproape de integrare, cu atat mai multe oportunitati vom avea pentru a le garanta cetatenilor Ucrainei o viata moderna si prospera in propria tara.”
This post was last modified on iun. 18, 2022, 2:40 PM 14:40