Klaus Iohannis a vorbit in cadrul Summitului Initiativei celor Trei Mari despre importanta dezvoltarii infrastructurii in regiunea din care Romania face parte, problemele lipsei sale fiind evidentiata foarte clar de dificultatile transportului granelor din Ucraina catre alte zone din lume.
Alte două proiecte, care reprezintă priorități pentru România, sunt inițiativele Rail2Sea și Via Carpathia, a căror implementare va îmbunătăți legăturile noastre, dar și mobilitatea militară și reziliența în domeniul infrastructurii din regiune, care se dovedesc esențiale în actualul context geopolitic.
Succesul Inițiativei noastre se măsoară în succesul proiectelor noastre strategice de interconectare. În același timp, ne vom ghida în acțiunile noastre după un principiu clar: împreună suntem mai puternici.
Din această perspectivă, am salutat angajamentul puternic și clar exprimat al partenerilor noștri – Statele Unite ale Americii, Germania și Comisia Europeană – care va contribui la atingerea obiectivelor centrale ale Inițiativei. Pe durata noului mandat al României la conducerea Inițiativei, vom acționa în deplină coordonare cu agenda strategică a Uniunii Europene, precum și în direcția consolidării parteneriatului transatlantic.
De asemenea, vom depune toate eforturile necesare atragerii organizațiilor financiare internaționale, dar și a mediului privat internațional, în atingerea scopurilor Inițiativei. Totodată, ne bucură interesul manifestat pentru Inițiativă de către Regatul Unit și Japonia. În următorul an, intenționăm să dezvoltăm dialogul cu aceste state pentru a identifica posibilitățile concrete de cooperare.
Prin toate aceste acțiuni, România va continua să contribuie la reducerea decalajelor de dezvoltare și la consolidarea rezilienței în regiunea Celor Trei Mări, în beneficiul prosperității cetățenilor noștri, inclusiv ca răspuns concret la provocările de astăzi de la granițele noastre.
This post was last modified on iun. 21, 2022, 11:50 AM 11:50