Militarii Armatei Romane au finalizat participarea la exercitiul international APROC 22, care a avut loc in Albacete, Spania, ei intorcandu-se in tara noastra si avand parte de o primire speciala organizata de catre MApN.
Misiune îndeplinită!
Revenirea în țară a detașamentului participant la stagiul de instruire aplicativ ,,Air Centric Personnel Recovery Operatives Course 2022 – APROC 22” din Baza Aeriană Albacete din Spania a fost marcată printr-o ceremonie organizată în cadrul Bazei 95 Aeriană în data de 21 iunie, în prezența comandantului Comandamentului Componentei Aeriene, generalul de flotilă aeriană Valerică Vrăjescu.
Participarea la acest curs de PR- Personnel Recovery, unic în Europa, alături de cele mai importante puteri aeriene din NATO a reprezentat o provocare, o oportunitate și totodată o experiență extraordinară, începând de la planificare și până la redislocare.
,,Profesionalismul și modul de punere în practică a cunoștințelor nu a trecut neobservat de către organizatorii și reprezentanții statelor participante, detașamentul fiind apreciat de către comandantul EPRC la finalul cursului cu sintagma <<outstanding performance>>.
Personalul Bazei 95 Aeriană prin Escadrila 952 Elicoptere a demonstrat profesionalism și un mod exemplar de planificare și executare a misiunii.
Forțele Aeriene Române au demonstrat capacitatea de a se disloca oriunde în Europa în mai puțin de cinci zile și de a executa operații aeriene în ritm susținut pentru cel puțin două săptămâni.” – a declarat comandorul Gabriel Goagă, comandantul detașamentului.
Obiectivele acestui curs au fost îndeplinite atât din punctul de vedere al recunoașterii capabilităților și cunoștințelor militarilor români și al oportunității de instruire într-un mediu multinațional întrunit, cât și al faptului că a fost cea mai lungă dislocare executată de elicopterele Forțelor Aeriene Române în zbor, elicopterele IAR-330 SOCAT traversând Europa de la est la vest și de la vest la est, pe o distanță de aproximativ 7000 km, din Bacău până în Albacete și înapoi, cu escale în baze aeriene militare și aeroporturi civile.
Felicitări! Bun venit acasă!
This post was last modified on iun. 22, 2022, 11:11 PM 23:11