Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, a publicat o serie de mesaje de felicitare pentru olimpicii Romaniei care au participat la olimpiadele internationale pentru geografie, matematica, dar si ingineriei seismice, si vorbim despre olimpiade care s-au desfasurat atat in Europa, cat si in SUA, tara noastra avand parte de o reprezentare foarte buna.
Sorin Cimpeanu detaliaza mai jos ce fel de rezultate au obtinut elevii din Romania, 7 medalii fiind obtinute la olimpiada de geografie, 6 fiind obtinute la cea de matematica, iar in SUA studentii clujeni au obtinut locul 1 la concursul pentru inginerie seismica, toti facand cinste Romaniei cu rezultatele obtinute.
“Transmit felicitări loturilor olimpice de geografie (juniori și seniori) pentru palmaresul reușit la Olimpiada de Geografie pentru Europa (#EGeo) 2022: 7 medalii (dintre care trei de aur, o medalie de argint și alte trei medalii de bronz).
Felicit, în același timp, cadrele didactice care i-au pregătit și susținut deopotrivă în stagiile de antrenament și în unitățile de învățământ în care studiază, precum și părinții care sunt alături de ei zi de zi. Vă apreciez și sunt mândru de rezultatele voastre, prin care demonstrați că, indiferent de formatul concursurilor, cu prezență fizică sau online (cazul ediției din acest an) există continuitate în performanță!
Felicitări lotului olimpic de juniori pentru rezultatele remarcabile obținute la @JBMO – Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, 4 medalii de aur, două medalii de argint și locul I în clasamentul pe națiuni cu un punctaj pe echipe ce stabilește un nou record în istoria competiției! Se cuvin, de asemenea, felicitări profesorilor care i-au pregătit și îndrumat, atât la lot, cât și în școală, familiilor care îi susțin și școlii românești de matematică, a cărei valoare se reconfirmă și prin acest rezultat! Sunt mândru de voi! Felicitări tuturor!
Felicitări Universității Tehnice din Cluj-Napoca și echipei SDC care a reprezentat-o la 19th Annual Undergraduate Seismic Design Competitition/Salt Lake City/SUA, competiție de prestigiu în domeniul ingineriei seismice! Rezultatele studenților clujeni – locul 1, înaintea unor echipe din universități mondiale de top – sunt excepționale și fac cinste învățământului superior tehnic din România, certificându-i încă o dată valoarea!
Felicit, de asemenea, Universitatea Tehnică de Construcții București, pentru locul 3. Între cele două universități româneștil s-a clasat Cornell University. După UTCB s-au clasat marile universitati tehnice din California – Berkeley și San Diego, University of Buffalo, University of British Columbia și multe alte universități de renume! Multe felicitări și mult succes!”
This post was last modified on iul. 4, 2022, 8:37 AM 08:37