Andrei Baciu le transmite romanilor din toata tara un anunt extrem de important daca vor sa se protejeze impotriva unei posibile infectari cu Coronavirus, iar asta pentru ca purtarea mastii de protectie poate fi foarte importanta in vacante unde se intalnesc cu oameni din Europa de Vest.
Andrei Baciu spune ca numarul cazurilor noi de infectare este foarte ridicat in tarile din Europa de Vest, iar in calatoriile cu avionul, autobuzul, trenul, sau spatiile inchise, masca de protectie poate preveni infectarea inainte ca noi vaccinuri sa apara.
“10.000 de cazuri este, sigur, un scenariu la care s-a lucrat, expertii din minister si INSP au facut doua scenarii pe care domnul profesor Rafila le-a prezentat in cursul zilei de ieri. Domnul presedinte Iohannis s-a referit la momentul de fata, actual, in care vedem o crestere a numarului de cazuri, iar solutiile pe care le cunoastem, masurile nonfarmaceutice, dupa care un vaccin, si solutiile medicamentoase.
Cu privire la vaccin, sigur este si stiintific, pe baza evolutiilor tulpinilor SARS-CoV-2, s-a ajuns la aceasta tulpina BA.5 care devine dominanta, impotriva careia sigur ca vaccinul existent, cel pe care l-am avut dintotdeauna, o singura formula, are o eficacitate, o eficienta, mai scazuta fata de cat de eficient era el impotriva variantei initiale, Wuhan, impotriva careia a si fost conceput.
Din acest motiv, asa cum au anuntat si cei de la Bruxelles, se lucreaza, si sunt in stadii avansate, la un vaccin adaptat, care sa fie eficient impotriva acestei tulpini circulante, dominante, astfel incat vaccinul sa aiba acel rol de preventie pentru care… rolul clasic de fapt, deci asta e toata ideea, inclusiv la nivel european, se asteapta date in toamna, dar parcursul este acelasi avut de toate vaccinurile.
In momentul de fata vorbim despre recomandari(n. red. privind purtarea mastii), insa cred ca oricine a invatat despre medicina, virusologie, despre virusi si bacterii in general, cu aceasta pandemie. Ce fac oamenii acum ? Activitatea cea mai cautata e cea a concediilor, iar aici putem sa ne concentram cu cateva lucruri utile pentru oameni.
In mijloacele de transport, si nu numai, e aglomeratie, si se intalnesc oameni care in mod normal nu se intalnesc. Cand se duc in vacanta se pot intalni cu cetateni din Europa de Vest, unde exista o transmitere mai mare, deci o mai mare probabilitate ca persoana respectiva sa fie infectata, cu o varianta care este mai contagioasa, dar mai putin severa.”