Soldatii americani si ai Armatei Romane s-au antrenat impreuna in Romania pentru a-si imbunatati interoperabilitatea, iar asta pentru ca razboiul din Ucraina mentine armatele multor tari la un nivel ridicat de vigilenta, asa ca interoperabilitatea de acest gen este extrem de importanta, in final.
Conform Armatei Romane, exercitiile de instruire au avut loc in perioada 5 – 6 iulie 2022, ele fiind concentrate in principal pe instructia la elicoptere si asalturi aeriene, armata SUA avand foarte multe elemente de tehnica militara la baza aeriana Mihail Kogalniceanu.
Împreună suntem puternici!
Militarii din cadrul Batalionului 911 Infanterie “CAPIDAVA” s-au instruit alături de militarii americani din cadrul Batalionului de Elicoptere de Asalt 3-227, staționați în Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Activitățile de instruire, desfășurate în perioada 5-6 iulie 2022, s-au concentrat preponderent pe instrucția la elicopter și asalturi aeriene, urmate de exerciții tactice în poligoanele Tortoman și Babadag.
La activitate au participat și structuri de cercetare din cadrul Brigăzii 9 Mecanizate, militarii din cadrul Batalionului 345 Artilerie, elicoptere aparținând Forțelor Aeriene Române, de la Baza 57 Mihail Kogălniceanu, precum și un detașament de OPFOR din cadrul Batalionului 341 Infanterie.