Ministrul Apararii a transmis un mesaj extrem de important in legatura cu pensiile militarilor romani, un subiect extrem de delicat care a generat foarte multe discutii in randul acestora, el afirmand ca nu va accepta interpretarea lor ca pensii speciale si recalcularea in baza principiului contributivitatii.
Ministrul Apararii spune ca militarii primesc o pensie de stat, nu o pensie speciala, la fel ca in toata Europa, si in majoritatea tarilor NATO, ea fiind gandita in baza principiului recunostintei fata de loialitatea, sacrificiile si privatiunile suferite de catre militari in timpul carierei pe care au desfasurat-o.
„În ultimele zile am primit sute de mesaje de la cadre militare în rezervă, dar și de la militari aflați în exercitarea profesiei lor.. Le transmit militarilor români, în rezervă sau activi, faptul că nu voi accepta ca pensiile militare să fie interpretate ca fiind pensii speciale și să fie calculate conform principiului contributivității ori recalculate.
Ministerul Apărării Naționale a exprimat deja un punct de vedere cu privire la acest subiect și l-a transmis Guvernului, iar dacă va fi nevoie, alături de specialiștii din MApN, voi oferi lămuriri suplimentare inclusiv Comisiei Europene pentru a explica sistemul de pensii militare de stat din România.
Insist în a explica opiniei publice faptul că pensiile militare sunt pensii de stat, NU sunt pensii speciale. Pensiile militare se regăsesc, similar ca și în România, în toată Europa și în majoritatea țărilor NATO. Pensiile militare de stat au la bază principiul recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile și privațiunile suferite de militari, polițiști și polițiștii de penitenciare și familiile acestora pe timpul carierei militare.
Instituirea pensiei militare, cu tradiție în statul român, a apărut ca o necesitate izvorâtă din statutul profesional al militarilor, care impune anumite interdicții sociale pe care celelalte categorii de asigurați nu le au. În același timp, sistemul actual de pensii militare este afectat de o serie de inegalități și trebuie, cu adevărat, adus la principii de echitate. Performanța profesională trebuie motivată la nivelul celorlalte armate NATO.
Sunt preocupat permanent ca, direct proporţional cu creşterea anuală a veniturilor din cadrul bugetului de stat, să dezvoltăm cadrul legal care să asigure, pe de o parte, o corectă stabilire, recalculare şi/sau actualizare a pensiilor militare de stat în raport cu evoluţia sistemului de salarizare, iar pe de altă parte, echilibru şi echitate între nivelurile pensiilor militare, stabilite conform succesiunii în timp a actelor normative, pentru diferite categorii de pensionari.”