Ministrul Energiei a publicat o serie de anunturi foarte importante de interes national pentru romanii din toata tara in contexul razboiului din Ucraina, si a santajului facut de Rusia pe piata energiei, iar asta pentru ca Romania vrea sa instaleze reactoare modulare mici in cursul urmatorilor ani.
Ministrul Energiei a prezentat acest proiect in repetate randuri, iar acum a avut o vizita in SUA in care a discutat atat cu reprezentanti ai guvernului, cat si cu reprezentanti ai companiei care urmeaza sa livreze aceste reactoare modulare mici in Romana, si probabil vor ajuta la instalarea si activarea lor.
“Am avut o dezbatere constructivă la Atlantic Council pe marginea provocărilor actuale, care au schimbat piața energiei, cu care se confruntă nu doar România, ci și SUA. Am transmis că este evident că în contextul geopolitic actual, când energia este folosită ca armă de șantaj, securitatea energetică nu mai poate fi abordată doar ca o problemă națională, ci ca o problemă de securitate regională și globală.
De aceea pentru a întări securitatea energetică, România își propune să fie lider regional in Europa în implementarea tehnologiei reactoarelor modulare mici, o tehnologie avansată cu multiple beneficii economice, sociale și de mediu. Totodată, am transmis că doar printr-o strânsă cooperare, schimburi realiste de opinii, putem construi sinergii constructive bazate pe interesul reciproc în implementarea proiectelor strategice bazate pe cele mai noi și moderne tehnologii pentru viitorul nostru energetic.
Țara noastră are parte de o largă susținere din partea SUA. Astăzi am avut o serie de întâlniri de lucru cu mai mulți membri ai Departamentului de Stat. M-am întâlnit cu C.S. Eliot Kang – Assistant Secretary – Bureau of International Security and Nonproliferation – Department of State. Experiența lui în domeniul energiei nucleare ne-a oferit baza unui dialog consistent și aplicat pe proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, dar și pe marginea SMR-urilor.
La discuții a participat și Justin Friedman – Senior Advisor – U.S. Department of State, care a fost prezent în România în luna mai când am anunțat că amplasamentul primului reactor modular mic (SMR), din România, va fi amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești. Am primit asigurări că țara noastră are tot suportul pentru dezvoltarea programului nuclear civil.
Împreună cu Jose W. Fernandez – Under Secretary for Economic Growth, Energy and the Environment – U.S. Department of State – am discutat aplicat pe marginea întăririi parteneriatului strategic în domeniul energiei, de întărirea relațiilor bilaterale și comerciale dintre cele două state.”
This post was last modified on iul. 27, 2022, 7:38 PM 19:38