Premierul Romaniei, Nicolae Ciuca, a anuntat in mod oficial faptul ca Romania a luat o serie de masuri pentru a asigura rezerva de caze pentru iarna 2022 – 2023, iar mai jos aveti toate detaliile.
“La nivelul Guvernului României am luat măsuri pentru asigurarea rezervei de gaze naturale necesare consumului populației și economiei pentru iarna 2022-2023.
În momentul de față avem în depozite asigurate 55% din cantitățile de gaze, iar estimarea noastră este că la 1 august vom avea un grad de umplere de 58,7%, deci cu 12,7% mai mult decât țintă asumată. Înseamnă că avem în stoc cu aproximativ 400 de milioane de metri cubi mai mult decât era ținta intermediară și, așa cum se derulează acțiunile noastre, apreciez că vom avea 80% din rezervele necesare înainte de 1 noiembrie.
Această rezervă de gaze naturale cu siguranță că ne va ajuta să trecem cu bine peste perioada de iarnă.
Chiar și în cazul în care măsura voluntară luată ieri la nivel european cu privire la asigurarea aprovizionării cu gaze se transformă într-una obligatorie, este important să subliniez că populația, întreprinderile mici și mijlocii, serviciile sociale și industria critică nu vor fi afectate.
Așa cum am făcut până în acest moment, Guvernul va continua să dezvolte capabilitățile de extracție și stocare și să-și îndeplinească angajamentele asumate.”
This post was last modified on iul. 27, 2022, 2:46 PM 14:46